Fostul viceministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ana Vasilache, a fost numită în funcția de viceministru al Apărării. Candidatura acesteia a fost înaintată astăzi la şedinţa de Guvern de către ministrul Apărării, Vitalie Marinuța.
Potrivit premierului Iurie Leancă, aceasta este prima dată când o doamnă ocupă funcţia de viceministru al Apărării. Totodată, el a precizat că noul viceministru se va ocupa la minister de aspecte sociale.
Menţionăm că tot azi au avut loc şi alte remanieri la Ministerul Apărării. Şeful Marelui Stat Major a fost eliberat din funcţie în contextul ultimelor evenimente tragice din Armata Naţională. Locul acestuia a fost preluat de colonelul Iurie Gorgan.