După aproape un deceniu de la prima „cucerire”, mânat de dor am revenit, în această toamnă, la Rudi, Soroca. Nu s-au schimbat nici traseul, nici frumuseţile locului, nici ghidul. Doar anii şi culorile anotimpului. La fel ca atunci, am fost însoţit de Tatiana Păunescu – odinioară elevă la Tătărăuca Veche, Soroca, astăzi – şefa Agenţiei de turism „Tatia-Grup”.
Trebuie să ai timp, dar foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi toate frumuseţile locului. Sunt multe şi încântătoare, pline de istorie, dar şi de mister. Unele îţi sar în ochi, iar altele se vor căutate. Odată văzute, fie vara, fie toamna, n-ai cum să le uiţi.
Oricine ajunge prin părţile locului, va căuta, în primul rând, Mănăstirea „Sfânta Treime”, aflată în Rezervaţia peisagistică „Rudi-Arioneşti”.
Drumul spre sfântul locaş şerpuieşte prin aria protejată, printre copaci bătrâni şi bolovani imenşi desprinşi, de-a lungul anilor, din stâncile milenare.
Mănăstirea Rudi (de maici) se află într-un cadru natural încântător, unde rugăciunile sunt însoţite de freamătul pădurii şi susurul râuleţului Bulboana (Bulboaca). Complexul monahal, cu hramul „Sfânta Treime”, îşi are pornirile la 1777. Aflat la o distanţă de peste 190 de kilometri de Chişinău (M2), acesta atrage prin frumuseţea locurilor de poveste (click aici pentru o poveste de toamnă), serviciilor divine, dar şi prin arhitectura interesantă, care aminteşte de bisericile medievale din secolele XVI – XVII.
Mănăstirea „Sfânta Treime” a fost ridicată pe timpul domniei lui Grigore al III-lea Alexandru Ghica, pe moşia fraţilor Andronache şi Teodor Rudi (în unele surse – Rudea), cu susţinere financiară din partea negustorului Donciul de la Movilău (Podolia), din partea stângă a Nistrului.
La 1846, sfântul locaş, la decizia autorităţilor eparhiale, este închis. Timp de 75 de ani a zăcut în tăcere. Biserica „Sfânta Treime” a fost transformată în locuinţă pentru servitori. Abia la 1921, datorită Arhimandritului Visarion Puiu, Mănăstirea revine la menirea de odinioară.
Pe timpul Regelui Carol al II-lea al României, Mănăstirea Rudi devine mai bogată cu încă o perlă arhitecturală – Şcoală de dascăli, cu două nivele şi un castel. Aceasta a fost zidită între anii 1930 – 1935, în baza lucrării de diplomă a arhitectului Valentin Voiţehovschi, din Soroca, care şi-a făcut studiile la Iaşi.
După mai bine de un sfert de veac de înflorire începe o perioadă neagră în istoria Mănăstirii Rudi. Pe teritoriul bijuteriei arhitecturale a Basarabiei, este deschisă o casă pentru copii, iar mai apoi un spital de ftiziologie pentru copii. Biserica „Sfânta Treime” a fost folosită drept depozit.
Acum două decenii, în anul 1992, la Mănăstirea Rudi încep să răsune din nou clopotele. Chiar dacă pare ascunsă de ochii lumii, aici vin foarte mulţi pelerini.
…Pădurea seculară de lângă Mănăstirea Rudi a fost cutreierată de „Lăutarii” lui Emil Loteanu. Potrivit legendei, pe aceste locuri au trecut şi oştenii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care se spune că ar fi ridicat renumita cetate „Farfuria turcului”, după victoria în lupta de la Lipnic. Deşi, altă legendă arată că aceasta ar fi aparţinut geto-dacilor.
Tatiana Păunescu, directoarea Agenţiei de turism „Tatia-Grup”, îmi spune că e foarte greu de ajuns la Farfuria Turcului, iar atunci când verdele pune stăpânire peste plai abia mai poate fi găsită cetatea. Privind atent, îţi dai lesne seama de unde-i provine denumirea. Fortăreaţa chiar are forma unei farfurii, cu o înălţime de zece metri şi un diametru de 60-70 de metri.
Tot în apropiere de Rudi se află un alt loc impresionant, căruia toţi îi spun „Trei cruci”. Potrivit istoricilor, aici cândva au fost trei troiţe din piatră. E locul în care putem vorbi despre istoria acestuia pământ, de vremuri demult uitate. Aici e o altă cetate, una şi mai veche. Cercetările arată că aceasta ar avea între 2300 şi 2400 de ani.
Din locurile frumoase văzute de subsemnat la Rudi este şi Peştera Răposaţilor sau Morţilor, cum mai este numită de localnici. Şi se numeşte aşa pentru că se află chiar sub cimitir. Tatiana Păunescu îmi spune că aceasta are şase săli, iar lungimea acesteia, deocamdată, nu se ştie. Unii susţin că peştera ar sfârşi sub malul stâng al Nistrului.
Curioşii au ce vedea aici, or totul este foarte interesant. Mereu apare dorinţa de a afla ce este mai departe, doar că până şi specialiştii nu au ajuns până la capătul Peşterii Răposaţilor. Aceştia au cercetat doar 70 de metri. Din „Sala de primire” şi până în „Sala Crocodilului”, de pe tavan cad picături de apă, iar liniştea este sfidată din când în când de lilieci, cărora li se spune lilieci „cu nasul ca potcoava”. La fel aici mai pot fi văzuţi acarieni, păiajeni, pseudoscorpioni (insecte asemănătoare cu scorpionul, doar că fără coadă şi fără venin) etc. Flora e una bogată în ciuperci şi muşchi.
Rudiul se poate mândri că are, deocamdată, unicul moment din Moldova inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. E vorba de Arcul Geodezic Struve. Potrivit documentelor, acesta e parte a unei reţele de puncte de observaţie. De la începuturi erau 265. Aceasta avea menirea de evaluare a parametrilor tereştri. Acum sunt doar 34 de puncte de observaţie şi toate au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Monumentele sunt reprezentate prin cuburi de piatră cu latura de doi metri. În afară de multe, astfel de puncte de observaţie mai sunt în: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus şi Ucraina.
…Voi reveni la Rudi pentru că mai am multe a admira – „Văguna Lupilor” şi „Văgăuna Vânturilor”, „Izvoraşul Verde” şi „Stânca Balaurului”, cascada de pe râuleţul Bulboana (Bulboaca) şi „Harpa eoliană”, cetăţuia „La şanţuri” şi defileul.
Mulţumesc Agenţiei TATIA-GRUP şi Hotelului VILA DE LA NORD (Soroca) pentru suportul acordat la realizarea materialului.
