Înainte de a-şi da demisia, Guvernul Gaburici va aproba 50 de proiecte!

Cabinetul de Miniștri se întruneşte astăzi în şedinţă, unde își va prezenta în mod oficial demisia. Pe agenda de zi a Guvernului sunt incluse 50 de chestiuni, demisia Executivului figurând ultima pe lista proiectelor.

Astfel, printre cele 50 de subiecte discutate de miniştri vor fi proiectul privind reformarea Comisiei Naționale de Integritate într-un Centru de profil, modificările legii privind declararea averii şi intereselor personale, alocări de bani și achitarea datoriilor R. Moldova față de organismele internaționale. În general, 12 din cele 50 de proiecte vizează domeniu juridic, fiind prezentate de ministrul Justiţiei Vladimir Grosu.

De notat că după ce premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, urmează ca cererea de demisie a întregului Executiv să fie prezentată Parlamentului spre examinare.

Reamintim, că Chiril Gaburici şi-a anunţat vineri demisia, invocând în acest sens ancheta la care este supus în cazul „diplomelor false”, dar și lipsa susținerii politice a Guvernului pe care l-a condus.

Chiril Gaburici a fost votat în fruntea Guvernului la 18 februarie, de către deputații PLDM, PD și PCRM. La scurt timp în opinia publică a izbucnit un scandal privind studiile acestuia. Ulterior, a fost pornită o anchetă, iar Chiril Gaburici s-a prezentat în fața procurorilor, el fiind audiat mai mult de o oră.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.