Îngrijorător! Rosselhoznadzor a returnat 21 tone de cartofi din Moldova. Iată cauza

Rusia a interzis accesul pe teritoriul său a unui lot de 21 tone de cartofi din Moldova, declarând că marfa este infestată cu dăunătorul de carantină fitosanitară – nematodul auriu.

Potrivit unui comunicat al Rosselhoznadzor, lotul a fost reţinut în urma unui control fitosanitar efectuat de inspectorii de la agenţiile regionale Orlov şi Kursk la punctul auto internaţional „Krupeţ”. Într-un lot de 20,95 tone de cartofi din Moldova a fost depistat un dăunător de carantină – nematodul auriu al cartofului. Marfa era importată din Moldova în Rusia pentru agentul economic „AFD Trade” SRL din regiunea Breansk, oraşul Sevsk.

Potrivit legislaţiei ruse, marfa a fost returnată în Moldova.

Moldova.ORG reaminteşte că de la 1 noiembrie Rusia a sistat importurile de carne din Moldova, iar de la 21 iulie – importurile de fructe şi conserve din Moldova, pe motiv că acestea nu ar corespunde cerinţelor sanitare şi fitosanitare. Iar din septembrie 2013, Rusia a aplicat un embargou la exportul de vinuri moldoveneşti.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că interdicţiile impuse de Moscova poartă un caracter politic, şi nu economic şi au fost stabilite ca urmare a semnării de către ţara noastră a Acordului de Asociere cu UE.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare