Înregistrarea interpretilor pentru Eurovision 2011 a luat sfârşit

De Anatol Ursu
/Chișinău / Moldova.ORG/ — Ieri, 16 ianuarie la ora 19.00 a luat sfârşit înregistrarea pentru Etapa Națională a concursului Eurovision Song Contest. Va reamintim ca marea finala va avea loc la Dusseldorf, Germania, în perioada 10-14 mai 2011. În concurs au avut posibilitatea de a fi înregistrare piese de compozitori autohtoni cât şi de cei din afara hotarelor Republicii Moldova în condiţii de colaborare cu interpreţi cetăţeni ai Republicii Moldova.

Ca şi în anii precedenţi, condiţiile întrunite de concurs au rămas neschimbate: durata piesei de până la 3 minute, maxim 6 persoane pe scenă cu vârstă mai mare de 16 ani. Printre cei care deja au depus dosarele pentru înscriere la concurs se numără şi Marcel Roşca, Veaceslav Daniliuc, Ion Cesnopolischi, EL Radu, Valeria Tarasova, Karizma, Eugen Doibani, Dyma, Ionel Istrati şi alţii. Lista exactă şi completă a tuturor celor înscrişi urmează să fie procesată şi prezentata în curând.

Preselecţia naţională se va petrece în 2 etape. Prima etapă este audierea internă de către juriu a tuturor materialelor şi determinarea a maxim 30 de piese pentru etapa următoare. A doua etapă va dura 45 de zile, timp în care postul naţional de televiziune M1 va organiza o audiere live a tuturor pieselor. În această etapă va fi apreciata şi prezenta scenica care face parte din spectacolul pregătit pentru scena din Germania. Pe langa opinia Juriului se va lua în calcul atât si opţiunea telespectatorilor care vor avea posibilitatea de a vota piesa preferată.

Pentru Republica Moldova, aceasta va fi cea de-a 7-a participare consecutivă la concursul european. Până acum ţara noastră a mai fost reprezentată de Formaţia „Zdob şi Zdub”, Arsenium şi Natalia Gordienko, Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Sun Stroke Project & Olia Tira. Cel mai bun rezultat fiind înregistrat de primii, care s-au clasat în 2005 pe locul şase cu piesa „Boonika Bate doba”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.