Premierul desemnat Ion Păduraru a anunţat astăzi că a început deja discuțiile cu fracțiunile parlamentare și speră ca până joia viitoare să vină în Parlament cu un nou Guvern. Mai mult decât atât, candidatul la funcţia de premier se arată convins că alegeri parlamentare anticipate nu vor fi.
“Sunt convins că alegeri anticipate nu vor fi, indiferent de succesul guvernului care ar putea să-mi poartă numele. Parlamentarii sunt oameni foarte responsabili. Există o majoritate declarată, nu putem vorbi de declanşarea unor alegeri anticipate, în condiţiile în care există o majoritate parlamentară. Vom vedea dacă le va convine în calitate de prim-ministru Păduraru sau va fi altcineva”, a declarat astăzi presei Ion Păduraru.
Totodată, premierul desemnat, Ion Păduraru, a precizat că preşedintele PDM Marian Lupu i-a trimis o solicitare președintelui țării prin care cere revocarea decretului de numire a sa în funcție. “Azi a fost prezentată o silcitare din partea domnului Marian Lupu către președinte, prin care i se comunică că nu este de acord cu desemnarea și se cere revocarea decretului cu promisiunea că în timpul apropiat va fi prezentat olistă de susținere a unui alt candidat”, a menţionat Ion Păduraru.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat la 14 ianuarie un decret prin care Ion Păduraru este desemnat în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.