„În condiţii de criză economică şi financiară nu este recomandat să fie modificat sistemul fiscal”, consideră ex-premierul Moldovei Ion Sturza, care actualmente este vicepreşedinte al Holdingului „Rompetrol”.
Comentând iniţiativa preşedintelui Voronin, care a propus guvernului să revizuiască utilitatea introducerii taxei unice pe venit pentru persoanele fizice în mărime de 15%, reducerea taxei sociale cu 5% şi majorarea TVA de la 20% la 22%, Sturza a spus că, la momentul de faţă, modificările fiscale nu poartă un caracter de primă importanţă pentru economia Moldovei.
„Aceste propuneri arată că reformele liberale precedente n-au avut efectul aşteptat în economie. Se creează impresia că noile privilegii sunt promise în schimbul susţinerii”, a spus Sturza.
Potrivit lui, azi economia Moldovei are nevoie urgent de un program de stat anticriză, ale cărui măsuri seamănă mult cu cele întreprinse de guvernul din 1998, când economia a fost afectată de criza economică regională.
Ex-premierul consideră că, în vreme de criză, trebuie să fim prudenţi şi să vedem care va fi evoluţia schimbărilor într-un viitor mai îndepărtat, cum se vor reflecta acestea asupra componentei economice a statului, ca „să nu se dezechilibreze finanţele statului pentru profituri iluzorii şi momentane”.
Casa naţională de Asigurări Sociale, consideră Sturza, trebuie să fie o structură care realizează toate condiţiile, încercând să nu apeleze la subvenţiile statului în cazul în care pentru achitarea pierderilor sale se propune micşorrarea taxei pe venit cu 5%.