Iurie Leancă: România intenţionează să cumpere 14 mii tone de mere din R. Moldova

România şi-a anunţat intenţia să cumpere 14 mii tone de mere din Republica Moldova. În prezent se negociază încheierea unor contracte directe pentru livrarea fructelor în reţelele comerciale mari din România, a anunţat astăzi, 7 august, premierul Iurie Leancă la o întrevede cu producătorii agricoli din nordul republicii. Oficialul a mai spus că un lot de 600 tone de prune a fost vândut astăzi în România cu trei lei kilogramul.

Prim-ministrul a plecat la Edineţ pentru a discuta cu fermierii şi producătorii de conserve despre acţiunile Guvernului de diminuare a consecinţelor embargo-ului faţă de fructele moldoveneşti impus de Federaţia Rusă.

Astfel, Iurie Leancă a relatat că cereri reale pentru conservele și sucurile moldovenești au fost identificate pe piețele din Orientul Apropiat și America de Nord. Totodată, în septembrie, la Chișinău, este aşteptat Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, cu care va fi discutata simplificarea procesului de export al fructelor și legumelor moldovenești pe piața belarusă.

Premierul a mai menţionat că printre măsurile întreprinse de Guvern, figurează compensarea parțială a pierderilor suportate de fermierii, susţinerea reeşalonării datoriilor agricultorilor către bănci, reducerea presiunii din partea furnizorilor de gaz și electricitate asupra fermierilor şi procesatorilor.

La întrevedere Iurie Leancă a făcut un apel la solidaritate şi înţelegere din partea fermierilor şi i-a îndemnat să nu se lase manipulaţi. „Mă deranjează enorm când văd cum aşa-zişii politicieni, despre care nimeni nu a auzit în ultimii 4-5 ani, brusc au prins valul şi fac politică într-un mod iresponsabil, încercând să-i implice pe oameni în jocurile lor şi să se folosească de interesele lor de dragul unor dividendelor politice”, a adăugat Iurie Leancă.

Moldova.org reaminteşte că un grup de fermieri din raioanele de nord ale republicii, adepţi ai Partidului Socialis şi cel Social-Democrat au pornit cu o coloană de camioane şi maşini agricole spre Chişinău pentru a protesta faţă de lipsa de acţiuni din partea Guvernului după interdicţia Federaţiei Ruse.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.