O femeie de afaceri din Chișinău a decedat într-un salon de frumusețe. Detaliile încă sunt neclare, dar completează portretul generalizat al femeii cu venituri medii-înalte din Moldova – una gata să plătească cu bani, timp, efort, durere și uneori chiar cu viața pentru a arăta mai bine.
Nu e prima oară când se întâmplă asta. Anul trecut, o tânără a murit în urma operației de micșorare a stomacului; primim la redacție mesaje și citim pe rețele despre fețe desfigurate de acid hialuronic injectat prin subsoluri de „profesioniști” fără profesionalism.
În ultimul timp, intervențiile, tot mai diverse și mai nemiloase, sunt normalizate. Acestea sunt reîmpachetate frumos în grijă de sine sau self care și transformate aproape în obligații pentru femei. Cum, ai 36 de ani și încă n-ai botox?!
Linia dintre „pentru sănătate” și „pentru frumusețe” devine mai subțire decât lama bisturiului.
Desigur, nu stigmatizarea e soluția, ci aducerea subiectului în lumină și mai ales chestionarea lui minuțioasă. De ce standardele de frumusețe în Europa de Est și în Moldova sunt ucigător de înalte?
Motivele sunt istorice și sociale, dar și profund culturale. Frumusețea este pentru femeile din Europa de Est monedă de schimb, șansa la un mariaj profitabil, probabilitatea să fie văzute și apreciate. Multe și-au construit carieră și au făcut bani din felul în care arată, în special cele care au câștigat loteria genetică, dar ne spun azi că arată așa datorită unei creme.
Asta nu înseamnă că aceste femei nu pot fi inteligente, profunde sau nu au alte calități. Dar, după cum știm, to have it all e un mit pe care l-am înghițit cu lingurița. Viața e scurtă și e important să alegem în ce ne investim puținul timp pe această planetă.
De aceea, propunerea mea e pentru femei, dar și pentru părinții care cresc femei. Nu puneți toate ouăle în același coș, nu vă educați să fiți doar feminine, frumoase și veșnic tinere. Pentru că din acest joc femeile nu ies niciodată învingătoare.
În The Substance (atenție, urmează spoilere!) o actriță trecută de 50 de ani își injectează un lichid care creează o versiune „îmbunătățită” a ei, adică cu vreo 30 de ani mai tânără. Povestea se termină rău, desigur, iar cele două versiuni ale ei se contopesc la final într-un monstru cu trei capete, literalmente, care explodează peste audiența ahtiată după un fund ferm și sânii tari. Povestea ne avertizează că goana după frumusețe poate deveni fatală. Da, și cei care o promovează vor avea de suferit, dar nu la fel de mult ca femeile care participă în acest joc.
Am cunoscut în Moldova femei, vedete pe care le admiram în copilărie, a cărei poveste e aproape la fel de tristă. Femei care se tem să zâmbească sau să fie atinse, de teamă să nu li se șifoneze ambalajul. Femei care au pariat tot ce-au avut pe frumusețea generică și care au pierdut iremediabil. Femei care au petrecut mai mult timp la salon decât la cinema, muzeu sau la bibliotecă, pentru că li s-a spus de mici că cel mai important lucru pe care-l pot face pentru societate este să fie frumoase. Ba chiar le-au fost descurajate curiozitatea, curajul, puterea de a lua decizii și de a avea o voce.
Nu vreau ca femeile să nu mai meargă la saloane, sunt mii de afaceri și profesioniști necesari care-și fac bine treaba în domeniul frumuseții. Vreau să taxăm fiecare comentariu despre felul în care arată o femeie, o persoană. Înțeleg că într-o societate patriarhală multe femei se bazează pe frumusețe pentru a avea condiții mai bune în viață, uneori pentru a supraviețui. Totuși, majoritatea dintre noi avem posibilitatea de a alege în ce ne investim forțele și ar trebui să ne folosim de ea. Cred cu tărie că e nevoie de regularizare în domeniu și că statul trebuie să-și protejeze cetățenii.
Dar vreau să ne asumăm și noi responsabilitatea. Vreau ca și femeile să se întrebe, de fiecare dată când fac acest pas: pentru cine și pentru ce îl fac? Și mai ales: cu ce preț?
O viață sacrificată exclusiv pe altarul frumuseții nu este doar una cu final trist predestinat, ci și una fadă, lipsită de atâtea alte plăceri și provocări captivante.
Cel mai bine a spus-o scriitoarea Susan Sontag, în eseul „Dublul standard al îmbătrânirii”, așa că vă las cu finalul acestui text, în traducere liberă.
„Femeile au o altă opțiune. Ele pot aspira să fie înțelepte, nu doar drăguțe; să fie competente, nu doar utile; să fie puternice, nu doar grațioase; să aibă ambiții personale, nu doar în relație cu bărbații și copiii. Își pot permite să îmbătrânească natural și fără rușine, protestând activ și ignorând convențiile care vin din dublul standard al societății legat de îmbătrânire. În loc să fie fete, fete cât mai mult posibil, care mai apoi îmbătrânesc umilitor și devin femei de vârstă mijlocie, apoi femei bătrâne, ele pot deveni femei mult mai devreme – și rămâne adulți activi, bucurându-se mult mai mult timp de cariera lungă, inclusiv erotică, de care femeile sunt capabile. Femeile trebuie să permită ca fețele lor să arate viața pe care au trăit-o. Femeile trebuie să spună adevărul.”
