Joi la Chişinău, la centrul expoziţional Moldexpo, se va deschide expoziţia specializată de mărfuri şi servicii pentru organizarea ceremoniilor festive „Celebration-2009”, organizată de compania „Poliproject exhibitions”.
Surse din cadrul companiei au relatat pentru INFOTAG că vizitatorii expoziţiei vor putea găsi totul pentru ceremoniile festive: rochii de mireasa, de ocazie şi costume de mire, accesorii şi decoraţiuni de nuntă, suvenire şi cadouri, pot alege cofetării şi restaurante; inele de logodna, maşini de epocă, limuzine, aranjamente florale, formaţii muzicale, filmări şi fotografi la nuntă, luna de miere şi odihna cu familia.
În cadrul expoziţiei va avea loc Campionatul Mondial de design al unghiilor „Cupa prieteniei 2009”, Campionatul pentru artă de coafură şi machiaj decorativ, parada modei pentru tineri, defileul saloanelor de nuntă, precum şi un program de concerte cu participarea artiştilor moldoveni.
Vizitatorii vor putea primi consultanţă gratuită a specialiştilor pentru organizarea şi desfăşurarea ceremoniilor festive, precum şi să facă cumpărături şi să facă comenzi.
Expoziţia va fi deschisă pînă la 3 mai. Preţul biletului – 15 lei.