Joia cea mare. Soarta AIE se decide la Chişinău

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Alianţa pentru Integrare Europeană din Republica Moldova, aflată de mai bine de doi ani la guvernare, s-ar putea destrăma astăzi, 20 octombrie, după cum au anunţat chiar liderii acesteia, în contextul tensiunilor grave apărute între partidele membre.

Preşedintele parlamentului Marian Lupu, care deţine şi funcţia de şef interimar al statului, ar putea fi demis din funcţie, dacă nu iniţiază procedura de demitere a procurorului general, după cum a solicitat colegul său de alianţă, premierul Vlad Filat.

Acum o săptămână, Vlad Filat, şeful Partidului Liberal Democrat (PLDM), a prezentat un raport în parlament despre tentativele frauduloase de preluare a acţiunilor mai multor bănci din Republica Moldova, acuzând de incompetenţă sau chiar complicitate mai mulţi funcţionari, transmite Mediafax.

În aceeaşi zi, liberal-democraţii lui Filat şi comuniştii aflaţi în opoziţie l-au demis pe directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi i-au dat lui Marian Lupu un termen de şapte zile pentru a iniţia procedura de demitere a procurorului şef. Lupu a anunţat că nu o va face, iar în replică, Filat a ameninţat cu demiterea preşedintelui parlamentului.

Liderii celor trei partide din Alianţă s-au întâlnit luni, la iniţiativa lui Filat, dar nu au ajuns la un numitor comun.

Lupu a declarat după şedinţă că joi se va vedea ‘dacă se bate ultimul cui în sicriul Alianţei’, făcând referire la posibila demitere a sa.

Filat şi-a reiterat punctul de vedere că, dacă nu este demis procurorul, va fi demis şeful legislativului. Filat a anunţat şi remanieri de guvern, care nu sunt acceptate de celelalte două partide. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.