Datoria R. Moldova faţă de Federaţia Rusă constituia, la 1 ianuarie 2006, 144 milioane 733 mii USD. Aceste date au fost prezentate în anexa la proiectul bugetului de stat al F. Ruse pentru anul viitor, plasată pe site-ul Ministerului Finanţelor de la Moscova (www.minfin.ru).
Potrivit sursei citate, datoria de bază a R. Moldova faţă de F. Rusia constituie 122 mln. USD, iar dobânda aferentă împrumuturilor este în mărime de 22,6 mln. USD.
Mihai Pop, ministrul Finanţelor, a declarat că datoriile faţă de F. Rusia reprezintă împrumuturi acordate guvernului de la Chişinău începând cu anii 1992-1993 pentru achitarea resurselor energetice. Mihai Pop a precizat că o sumă de 30 mln. de USD din total reprezintă împrumuturi acordate Transnistriei, însă, Chişinăul şi-a asumat aceste datorii în schimbul acceptului Moscovei de a reeşalona datorii bilaterale prin intermediul Clubului Creditorilor de la Paris.
„În cadrul ultimelor negocieri cu creditorii de la Paris, purtate la 11-12 mai 2006, s-a acceptat reeşalonarea unor datorii faţă de Rusia cu termenul de scadenţă cuprins între 2006-2009 şi arierate acumulate în 2003-2006", a mai spus ministrul Finanţelor. Mihai Pop a precizat că datoria consolidată a fost eşalonată pe o perioadă de 15 ani, cu termen de graţie de cinci ani.
Creditorii de la Paris au acceptat atunci reeşalonarea unei sume de 150 mln. USD, iar la discuţii au participat reprezentanţii guvernelor din Germania, Italia, Japonia, Federaţia Rusă şi SUA.
Ministrul Finanţelor a mai adăugat că guvernul R. Moldova va iniţia, în curând, negocieri cu autorităţile F. Ruse în privinţa revizuirii dobânzilor pentru unele datorii faţă de Rusia, care este cel mai mare creditor bilateral al R. Moldova.
De menţionat că, printre ţările CSI, R. Moldova are cea mai mică datorie faţă de Rusia. Cea mare datorie bilaterală din CSI faţă de Rusia îi revine Ucrainei (1,4 mlrd. USD), urmată în descreştere de Uzbekistan (670 mln. USD), Belarus (360 mln. USD), Tadjikistan (295 mln. USD), Kârgâzstan (186 mln. USD) şi Georgia (150 mln. USD).
În total, creditele externe acordate de Rusia ţărilor-membre ale CSI se ridicau, la 1 ianuarie 2006, la 3,294 mlrd. USD. // Timpul