Cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare sunt solidari în continuare cu locuitorii satelor de pe malul Nistrului, cerând să fie scoasă armata rusească de pe teritoriul Republicii Moldova şi să se facă lumină în cazul decesului tânărului Vadim Pisari, iar criminalul să fie pedepsit.
După protestele din faţa Ambasadelor Federaţiei Ruse din Paris şi Bucureşti, astăzi, 21 ianuarie, la Roma şi New-York se scandează “Armata rusă afară de pe teritoriul Republicii Moldova". Membrii Asociaţiei “Dacia” de la Roma vor organiza o manifesaţie în faţa Ambasadei Ruse de la Roma. "Vom cere retragerea armatei ruse, schimbarea formatului de pacificatori, investigarea cazului omorului lui Vadim Pisari, scoaterea posturilor de control plasate ilegal de Tirapol", a declarat Tatiana Ciobanu, coordonatorul Asociaţiei Dacia.
Totodată, un protest similar va avea loc astăzi, 21 ianuarie, şi la New York, la iniţiativa lui Florin Carlan, Nicolae Popa, Andrei Guzun și Alexandru Goțea, a altor New Yorkezi de prin părțile noastre.
Amintim că incidentul care a avut loc la 1 ianuarie la Vadul lui Vodă, în care a fost împuşcat mortal tânărul Vadim Pisari de către un soldat rus, a scos mai mulţi moldoveni în stradă, care au cerut retragerea imediată a armatei ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, rechemarea ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, dar şi pedepsirea soldatului care l-a împuşcat pe Vadim Pisari.