În aşteptarea lui Marius Lăcătuş, celor de la FC Sheriff le-a trecut glonţul pe la ureche în meciul din etapa a XVIII-a jucat în compania celor de la Olimpia Bălţi. Campionii au fost conduşi cu 1-0 la pauză, dar în cele din urmă au reuşit să câştige meciul în minutele de prelungire.
Cei de la FC Olimpia au profitat de forma slabă prin care trece Sheriff şi au jucat aproape perfect meciul de pe teren propriu. Golgheterul echipei din Bălţi, Gheorghe Ovsianicov, a reuşit să deschidă scorul în ultimele minute ale primei reprize şi se părea că Olimpia va fi a treia echipă din Divizia Naţională, care o să câştige campioana ultimilor opt ani în R. Moldova. Totuşi, campionii au avut o tresărire de orgoliu în minutul 64 al meciului, atunci când atacantul român Ionuţ Radu a egalat. După ce au primit acest gol, bălţenii s-au grupat în propria jumătate de teren şi au încercat să conserve rezultatul. Când suporterii bălţeni aşteptau fluierul final al arbitrului, mijlocaşul celor de la FC Sheriff şi al naţionalei R. Moldova, Andrei Corneencov, a marcat golul victoriei pentru echipa sa. Astfel, campioana se menţine la nouă puncte de a doua clasată FC Zimbru, echipă pe care o va întâlni în etapa viitoare pe teren propriu.
„Dacii”, în coasta „zimbrilor”
Vicecampioana FC Dacia s-a apropriat la un singur punct de FC Zimbru, după ce s-a impus pe teren propriu cu 1-0 în faţa codaşei Diviziei Naţionale, FC Academia-UTM. Unicul gol pentru „daci” a fost marcat de Alexandru Zislis în minutul 16. Formaţia patronată de Gabriel Stati nu a arătat nimic în meciul cu ultima clasată, dar şi-a adjudecat cele trei puncte, care pot fi decisive în lupta pentru locul doi. În etapa viitoare, FC Dacia va juca la Ghidighici cu CSCA-Rapid. În cazul în care „dacii” vor câştiga meciul cu rapidiştii, iar FC Zimbru nu va reuşi să se impună în derby-ul cu FC Sheriff, vicecampionii vor depăşi „zimbrii” în clasament.
În celelalte meciuri, FC Tiraspol a trecut cu 2-0 de FC Dinamo Bender, Iskra-Staly a remizat, scor 0-0, cu CSCA-Rapid, iar FC Nistru s-a impus în deplasare cu 3-1, în faţa tiraspolenilor de la Tiligul-Tiras.
Meciurile din etapa a XIX-a vor avea loc duminică, 9 noiembrie.// Jurnal de Chisinau