De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Tărâmul unde natura, credinţa şi istoria s-au contopit într-o legătură eternă este la Mănăstirea Ţîpova. Complexul monastic este format din două mănăstiri legate una de alta prin scări, treceri interioare şi balcoane.
Ambele sunt săpate în malul abrupt al Nistrului înalt de 90-100 m, ceea ce intensifică frumuseţea locului. Una dintre mănăstiri îşi are începuturile prin sec. XI-XII, iar ce-a de a doua prin sec. VI-VIII.
Cine şi când au înfiinţat aceste mănăstiri rămâne o taină a istoriei. Se presupune că încăperile rupestre au fost săpate de băştinaşi pentru a se refugia de atacul tătarilor şi mai târziu monahii au înfiinţat aici schitul, devenit apoi mănăstire. În 1776 schitul este renovat de către monahul Bartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, şi în biserică s-au reînceput slujbele.
Complexul monastic rupestru de la Ţîpova este, după părerea specialiştilor, cel mai mare de pe teritoriul Republicii Moldova şi unul dintre cele mai mari din Europa de Est. În total se numără 18 încăperi săpate în stâncă, cel mai mult impresionează biserica „Adormirii Maicii Domnului”, spaţioasă, zugrăvită şi cu tavanul în formă semisferică, imită cupola.
Pe cât de frumos pe atât de enigmatic, acest ţinut este tărâmul legendelor. Una dintre legende istoriseşte precum în această mănăstire s-ar fi cununat însăşi Ştefan cel Mare cu Maria Voichiţa. Localnicii spun că la apus de soare se poate întâlni o doamnă îmbrăcată într-o rochie albă, ce bântuie chiliile mănăstirii. Se presupune că ar fi doamna Maria Voichiţa sau fiica ei Maruşca.
O altă legendă a locului este legată de anticul poet Orfeu, care ar fi fost exilat pe aceste locuri şi ar fi murit tot aici. Mormântul acestuia s-ar fi aflat într-o nişă la poalele uneia dintre cascade, fiind recunoscut după o piatră de mormânt cu găuri. Specialiştii au recunoscut că a fost găsită o astfel de piatră.
Să fie oare acesta adevărul, nu ştim, ceea ce putem confirma cu certitudine este faptul că complexul monastic Ţîpova este unul dintre cele mai vechi şi cele mai valoroase monumente istorice ale neamului.
Susţinut şi înfrumuseţat de defileul natural, format de râuleţul Ţîpova şi de cascadele acestuia, înalte de 16 m, în curgerea lui spre Nistru, complexul monastic rupestru fascinează şi cucereşte pe oricine ia călcat vreodată pragul.