De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — În cadrul vizitei oficiale al ministrului leton de externe Girts Valdis Kristovskis la Chişinău a fost semnat memorandumul interministerial de colaborare în domeniul integrării europene dintre Letonia şi Republica Moldova.
Acest eveniment a urmat cu declaraţii ale Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova, Iurie Leancă şi omologul său leton, Girts Valdis Kristovskis.
Iurie Leancă a ţinut să mulţumească omologului său pentru colaborare şi a mai declarat că această vizită este una foarte productivă şi substanţială în vederea colaborării dintre cele două ţări.
Totodată, în cadrul acestei întrevederi, au fost discutate mai multe puncte din agenda zilei, precum: colaborarea şi dialogul politic, atragerea investiţiilor, dezvoltarea regională din Republica Moldova.
”Dialogul bilateral a fost unul bine structurat, unde s-au discutat problemele cele mai stringente cu care ne confruntăm. În cadrul acestei colaborări, se mizează foarte mult pe extinderea schimburilor comerciale dintre aceste două ţări. Prin acest memorandum, Letonia se angajează să susţină Republica Moldova în procesul de integrare Europeană”, a declarat ministrul de externe moldovean, Iurie Leancă.
Acesta a mai adăugat că, până la sfirşitul anului, se preconizeză o vizită oficială a Premierului moldovean, Vlad Filat, în Letonia unde se vor continua dicuţiile de colaborare.
La rândul său, Ministrul leton de externe a ţinut să-şi exprime impresiile plăcute de care a avut parte:
“În cadrul acestei vizite am avut mai multe intâlniri cu oficiali moldoveni, Prim-ministrul Vlad Filat, Preşedintele interimar Marian Lupu, unde am reuşit să discutăm despre sarcinile şi provocările care sânt puse în faţa guvernării de aici, dar şi despre alte subiecte precum dezvoltare regională, în aşa fel încât decalajul dintre sat şi oraş să nu fie considerabil”, a menţionat Girts Valdis Kristovskis.
“În calitatea mea de Ministru de Externe al Republicii Letonia, dar şi de demnitar, am contribuit intens la procesul de integrare europeană al Letoniei şi vreu să vă aduc la cunoştinţă diverse politici din parteneriatul estic în cadrul căruia Moldovei i se acordă o atenţie specială. Înţelegem foarte bine situaţia din Moldova şi importanţa nivelului decent de trai pe care cetăţenii şi-l doresc. În calitatea mea de membru al guvernului leton şi de delegat oficial din partea acestei ţări, vreau să menţionez că noi vă vom ajuta să depăşiţi toate piedicile pentru ca cetăţenii moldoveni să trăiască o viaţă mai bună”, a mai adăugat acesta.