Liga tineretului rus vrea să marșăluiască cu pozele rudelor care au luptat în al Doilea Război Mondial

Liga Tineretului Rus vrea să organizeze un marș cu ocazia Zilei Victoriei. Potrivit comunicatului de presă al organizației, manifestanții vor lua în mâini fotografiile rudelor care au participat în cel de-al Doilea Război mondial și vor merge în marș din Scuarul Academiei de Științe până la monumentul lui Ștefan cel Mare. Acțiunea nu a fost autorizată deocamdată de primărie.

Liga Tineretului Rus planifică acțiuni de amploare de 9 mai. Organizatorii anunță că în fața coloanei care va mărșălui pe străzile capitalei, vor merge veteranii în mașini retro, iar manifestanții urmează să întindă în Piața Marii Adunări Naționale un steag cu inscripția “Pentru Patrie” de 50 pe 20 metri, și panglica Sf. Gheorghe de o lungime de 250 m lungime și 10 m lățime.

Acțiunile vor face parte din proiectul întitulat “Portretul eroului”. Deciziile au fost luate de către comitetul organizatoric al aripii tinere a Mișcării Liga Tineretului Rus, “Patria – Uniunea Euroasiatică”.

Responsabilii de la primărie, contactați de Moldova. ORG au spus că o solicitare oficială privind organizarea evenimentului nu a fost depusă deocamdată, cauză din care nici data evenimentului nu a fost anunțată. Acțiunea Obștească “Patria – Uniunea Euroasiatică”, urmează să depună solicitarea la primăriei cel târziu cu 5 zile înainte de eveniment.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.