De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Toomas Hendrich Ilves, președintele Estoniei, a declarat într-un interviu pentru o revistă elvețiană că limba rusă este ”limba ocupanților”.
Totul a început când ziarul elvețian a întrebat de ce limba rusă nu este a doua limbă de stat în Estonia, cu toate că 30% din locuitori sunt ruși, iar Ilves a răspuns că limba oficială nu poate fi limba unei puteri de ocupație.
"De ce rusa trebuie să fie limba oficială? E ca şi cum noi am ocupa ţara voastră şi peste 50 de ani vă spunem că limba estoniană trebuie să fie una de stat. O putere de ocupaţie acaparează o ţară, deportează sute de mii de oameni în Siberia şi-şi aduce oamenii săi. Şi acum, când în sfârşit am obţinut independenţa, trebuie oare ca limba ocupanţilor să fie a doua limbă de stat? Să fim serioşi!", a spus preşedintele Estoniei.