Lui Gérard Depardieu i s-a propus postul de ministru al Culturii în republica rusă Mordovia

Actorul Gérard Depardieu, care a primit cetăţenie rusă, a fost întâmpinat cu elogii în republica rusă Mordovia, unde i s-a propus postul de ministru regional al Culturii şi i s-a oferit o locuinţă, notează Mediafax.

La coborârea din avion pe aeroportul din Saransk, un oraş de 300.000 de locuitori şi capitala Republicii Mordovia (la 640 de kilometri est de Moscova), Depardieu a fost întâmpinat cu fanfară de guvernatorul regiunii federale Volga şi de femei îmbrăcate în costume tradiţionale.

"Gérard Depardieu a fost primit ca un erou la Saransk", a declarat un jurnalist local, precizând că actorul a venit să celebreze Crăciunul rusesc, serbat pe stil ortodox vechi pe 7 ianuarie.

"Sunt foarte mulţumit, este foarte frumos aici", a declarat Depardieu, conform agenţiei Interfax.

Gérard Depardieu s-a întâlnit sâmbătă, în staţiunea Soci (pe litoralul rus al Mării Negre), cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ocazie cu care a primit paşaportul rus. "Această scurtă întrevedere a avut loc sâmbătă seara la reşedinţa prezidenţială de la Soci", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.