Preşedintele Belorusiei, Alexander Lukashenko, a declarat că actualii membrii ai opoziţiei pot fi eliberaţi doar în cazul în care depun o cerere de amnistiere pe numele preşedintelui, informează BBC. „Cei care încă nu au fost eliberaţi şi nu au depus cererea de amnistiere vor rămâne în detenţie”, a declarat sâmbătă Lukashenko.
La sfârşitul acestei săptămâni, printr-un decret prezidenţial, au fost eliberaţi din colonie ex-candidatul la preşidenţie, Andrei Sannikov, şi liderul opoziţiei Dmitrii Bondarenko.
Lukashenko i-a avertizat pe cei doi că dacă „vor vorbi prea multe, se vor întoarce în puşcărie”.
Uniunea Europeană a cerut Minskului eliberarea tuturor deţinuţilor politici, ca o condiţie pentru restabilirea dialogului cu autorităţile beloruse. Drept răspuns, Lukashenko a spus că nu va tolera nici un fel de presiuni: „Dacă se va mai exercita vreo presiune asupra noastră, toţi bandiţii care au ieşit din închisoare, vor reveni acolo”.