Luni va fi dat startul licitației pentru continuarea investigației Kroll! Urmează a fi identificate şi recuperate activele furate

Luni urmează a fi anunțat concursul pentru a doua fază a investigației Kroll. Astfel, urmează a fi selectată compania care va demara investigaţii în mai multe țări pentru identificarea și recuperarea activelor furate de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

„Am finalizat discuțiile pe marginea caietului de sarcini. În final am avut niște discuții foarte bune cu noii membri a Comitetului Național de Stabilitate Financiară. Urmează în câteva zile să discutăm acest caiet de sarcini cu partenerii externi de dezvoltare și săptămâna viitoare o să invităm companiile la concurs”, a declarat Dorin Drăguțanu ieri seara la finalul ședinței Comitetului pentru Stabilitate Financiară.

La rândul său, premierul Valeriu Streleț a menționat că a fost aprobat caietul de sarcini „cu toate îmbunătățirile și corectările de rigoare”. „S-a luat o mică pauză pentru coordonarea cu partenerii de dezvoltare, FMI și Banca Mondială, cu deadline-ul ca luni, indiferent de obiecțiile care o să le aibă ei, să fie anunțată licitația”, a spus prim-ministrul.

Ancheta companiei Kroll privind devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank a fost iniţiată în februarie şi s-a finalizat în aprilie. Preşedintele Parlamentului a publicat documentul pe blogul său, pe 4 mai, deşi anterior oficialii de la BNM şi Guvern au declarat că raportul este unul confidenţial şi nu poate fi făcut public.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare