Liderul democrat Marian Lupu susține că deputaţii comunişti forţează legea pentru a depune noi moţiuni de cenzură împotriva guvernului şi a bloca, astfel, activitatea legislativului şi a executivului. Astfel, moţiunea de cenzură împotriva guvernului, enunţată joi de deputaţii comunişti, este la limita legalităţii deoarece regulamentul parlamentului este interpretabil în acest sens.
”Prevederile regulamentului, o bună parte din ele sunt de o manieră interpretabilă, poţi să le vezi în manieră diferită. Regulamnetul scrie că la acelaşi subiect, aceeaşi autori nu pot să revină decât o singură dată pe parcursul unei sesiuni. Însă juriştii şi altă parte din colegii interpretează aceste prevederi în modul în care ar oferi această posibilitate”, a declarat Lupu.
Democratul a adăugat că biroul permanent al parlamentului ar urma să se pronunţe în privinţa acestor prevederi dar şi altora din regulamentul parlamentului care sunt interpretabile. ”În această situaţie, ar urma să se discute subiectul dat, punctele interpretabile în regulament la biroul permanent şi să fie introdusă o anumită claritate nu doar la acest subiect dar şi la alte puncte unde prevederile nu sunt atât de clare”, a precizat Lupu.
De asemenea, liderul fracţiunii PLDM Valeriu Streleţ a declarat în plenul parlamentului că deputaţii comunişti nu ar fi avut dreptul să înainteze mai mult decât o singură moţiune de cenzură împotriva guvernului în cadrul aceleeaşi sesiuni parlamentare.