Madridul anunţă o “examinare generală” a reţelei feroviare după tragicul accident din iulie

Ministrul spaniol pentru Lucrări Publice şi Transporturi, Ana Pastor, a anunţat vineri o "examinare generală" a întregii reţele feroviare, cu scopul ameliorării securităţii, după accidentul de tren care s-a soldat cu 79 de morţi pe 24 iulie, în nordul ţării.

"Este efectuată o examinare generală a tuturor protocoalelor, tuturor sistemelor şi vitezele autorizate pe reţea, ca o consecinţă a auditului pe care l-am cerut pe 25 iulie", a declarat ministrul citat de Mediafax.

"Când spun tuturor, mă refer la întreaga reţea feroviară" spaniolă, a insistat aceasta. "Reţeaua este analizată. Iar, în funcţie de această analiză, vor fi luate deciziile care urmează să amelioreze nivelul de securitate a reţelei", a adăugat ea.

Ancheta judiciară încearcă să înţeleagă cum a deraiat trenul la viteza de 179 de kilometri pe oră pe un segment unde trebuia să circule cu 80 de kilometri pe oră, imediat după ce mecanicul de locomotivă a încheiat o comunicare telefonică cu controlorul trenului.

Accidentul soldat cu 79 de morţi şi aproape 180 de răniţi s-a produs într-o curbă foarte strânsă, la patru kilometri de Santiago de Compostela, pe un tronson care nu era echipat cu sistemul automat de frânare. Mecanicul de tren, Francisco José Garzon Amo, a fost pus sub acuzare pentru 79 de fapte de omucidere din culpă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.