„Domnule director!”
Mai multe angajate ale unui spital din Chișinău spun că sunt hărțuite sexual de șeful instituției
„Domnule director!”
Mai multe angajate ale unui spital din Chișinău spun că sunt hărțuite sexual de șeful instituției
Mai multe femei care au fost sau sunt angajate ale unui spital municipal din Chișinău îl acuză pe directorul instituției că le-ar fi hărțuit sexual de-a lungul anilor în care au muncit în instituție. Ele povestesc că bărbatul le-ar fi atins în mod nepotrivit și ar fi venit cu propuneri indecente. În unele cazuri, femeile povestesc că erau amenințate cu retrogradarea în funcție sau lipsirea de orice șansă de creștere în carieră. Unele dintre femeile cu care am vorbit au renunțat la locul lor de muncă „din cauza domnului director”.
Numele tuturor surselor noastre au fost modificate, pentru a le păstra anonimitatea și pentru a evita răzbunarea sau stigmatizarea victimelor. De asemenea, din text au fost omise intenționat detalii care ar putea duce la identificarea lor, cum ar fi perioada și anii în care s-au angajat sau concediat din instituție. Din păcate, în lipsa dovezilor (în afară de marturiile victimelor) cum ar fi plângeri, materiale video sau audio, nu putem da numele directorului spitalului municipal. Totuși, aducem în atenția publică o problemă cu care ne confruntăm tot mai des: hărțuirea sexuală. În așa mod, încurajăm persoanele care au avut de suferit să adune dovezi și să depună plângeri împotriva agresorilor lor.
Dacă ai fost angajat/ă într-un spital clinic municipal și știi despre cazuri asemănătoare sau ți s-a întâmplat și ție, ne poți scrie pe e-mail. Garantăm anonimitate și protejarea surselor.
Dacă ai fost angajat/ă într-un spital clinic municipal și știi despre cazuri asemănătoare sau ți s-a întâmplat și ție, ne poți scrie pe e-mail. Garantăm anonimitate și protejarea surselor.
UPDATE 30 octombrie 2023
După publicarea articolului, la adresa redacției Moldova.org și a altor instituții de presă, precum și către autorități a fost expediată „o scrisoare anonimă pe caz de hărțuire sexuală". Femeia îl acuză pe directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail" din Chișinău, Mihai Ciobanu, că „hărțuiește sexual angajatele spitalului". Scrisoarea a fost expediată anonim „de o fostă angajată a spitalului, cu scopul să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență".
„Am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M. Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui", se arată în plângere.
Ministerul Sănătății ne-a confirmat în această dimineață, 30 oct. 2023, înregistrarea plângerii.
După publicarea articolului, la adresa redacției Moldova.org și a altor instituții de presă, precum și către autorități a fost expediată „o scrisoare anonimă pe caz de hărțuire sexuală". Femeia îl acuză pe directorul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail" din Chișinău, Mihai Ciobanu, că „hărțuiește sexual angajatele spitalului". Scrisoarea a fost expediată anonim „de o fostă angajată a spitalului, cu scopul să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență".
„Am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M. Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui", se arată în plângere.
Ministerul Sănătății ne-a confirmat în această dimineață, 30 oct. 2023, înregistrarea plângerii.
SCRISOARE ANONIMĂ PE CAZ DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ
Sunt o femeie care a lucrat mai mulți la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail" din Chișinău, iar acum doi ani, am plecat definitiv de acolo. După mine, acest spital este unul de groază, deși, la exterior, este cu flori și grădină îngrijită. Directorul instituției, dl. Mihail Ciobanu, de ani de zile hărțuiește sexual angajatele spitalului, și eu, ca și fostă angajată, vă scriu această mărturisire cu scopul ca să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență. Urmările hărțuirii sexuale sunt foarte grave, eu și până acum simt impactul psihologic, de aceea am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M.Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui.
Totul a început când m-am angajat la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", atunci am aflat că, întâi de toate, fiecare „fată tânără" trebuie să treacă prin cabinetul directorului, așa s-a întâmplat și în cazul meu. Țin minte că, când am ajuns în cabinetul dlui M. Ciobanu, acesta, după discuția de angajare, m-a îmbrățișat strâns și m-a pipăit pe corp, mi-a zis că sunt dulce și frumoasă, mi-a sărutat mâna și mi-a pus întrebări incomode legate de statutul meu marital și dacă am copii. Atunci, m-a alarmat comportamentul lui, deși, reacția imediată, a fost să cred că era un act de respect. Nu a fost respect, bineînțeles. Apoi, am aflat că eu am fost una dintre acele femei care „a trecut testul" și a fost angajată; în unele cazuri, însă, dacă candidata nu arăta pe placul directorului M. Ciobanu, acestea erau refuzate (spre exemplu, femeile dacă erau mai corporale erau refuzate imediat de dl. M. Ciobanu).
După angajare, am observant că multe colege de-ale mele au o frică imensă față de dl. M. Ciobanu, de altfel, cunoscut ca fiind o personalitate autoritară în mediul profesional care își permitea să umilească, să țipe și chiar să numească cu cuvinte indecente personalul. Într-o zi am fost chemată la dumnealui în cabinet și, știind că cel mai probabil voi avea o experiență neplăcută, am refuzat. Totuși, într-o zi, am fost forțată să mă duc la el, m-a pus să fac anumite acțiuni care nu țin de profesia mea. „Taci și du-te!", spuneau colegele: „Tot spitalul știe ce face directorul. Ție ce anume ți-a făcut?", mă întrebau acestea.
Se știa că dl. M. Ciobanu, directorul spitalului hărțuia sexual angajatele, de ani de zile. Într-o zi am văzut o colegă care a ieșit din cabinetul lui cu halatul boțit și vizibil afectată, o altă colegă a ieșit speriată cu buzele roșii, se vedea că a fost forțată. „Asta la noi e demult." – mi-au zis colegele de la spital. Țin minte că dl. M. Ciobanu avea și un pat la dânsu în cabinet iar unele angajate au fost urcate pe masă, dezbrăcate, unele îi făceau și masaj la picioare – toate astea le-am aflat din discuții cu colegele. Cine opunea rezistență, nu avea zile bune în spital. În unele situații, după ce le hărțuia sexual în cabinetul lui, directorul M. Ciobanu arunca momeala către colege că vor crește în funcție. Frica față de dânsu a crescut enorm în mod colectiv. Iar când vedeam mașina lui în curtea spitalului, și acum îi țin minte numărul acesteia, vedeam colege care urcau în mașina lui, cel mai probabil, erau ademenite sau impuse să facă acest lucru.
Aceste acte de hărțuire dl. M. Ciobanu le făcea de când lucra în orașul Sângerei, acolo avea o funcție de conducere la Spitalul din oraș, toată lumea știa de asta. Frica imensă și figura autoritară a dlui M. Ciobanu descurajează angajatele spitalului să vorbească public despre ce li se întâmplă. Multe femei stau cu frica, ani de zile. Una dintre fostele colege mi-a zis că, în anii trecuți, acest director a hărțuit o anagajată, apoi și pe fiica acesteia. În lunga sa poziție în calitate de director, acesta a reușit să agreseze sexual mai multe generații de femei.
Vă scriu aceste rânduri în speranța unei susțineri și a unei justiții pentru toate femeile care au trecut prin abuzul sexual din partea directorului Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", dl. Mihail Ciobanu, dar și pentru a încuraja colegele mele și pe toți oamenii să suțină aceste femei, iar acest individ să fie tras la răspundere pentru tot ce a făcut și o face în continuare.
Sunt o femeie care a lucrat mai mulți la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail" din Chișinău, iar acum doi ani, am plecat definitiv de acolo. După mine, acest spital este unul de groază, deși, la exterior, este cu flori și grădină îngrijită. Directorul instituției, dl. Mihail Ciobanu, de ani de zile hărțuiește sexual angajatele spitalului, și eu, ca și fostă angajată, vă scriu această mărturisire cu scopul ca să se facă dreptate pentru toate femeile care au trecut prin această experiență. Urmările hărțuirii sexuale sunt foarte grave, eu și până acum simt impactul psihologic, de aceea am decis să scriu această scrisoare sub anonimat. Dl. M.Ciobanu este o persoană foarte influentă în mediul medical, dar și este susținut de persoane bine cunoscute din sistem, iar administrația spitalului ascunde comportamentul directorului. Deci, evit să mă expun riscului de a fi atacată din partea acestui director și susținătorilor lui.
Totul a început când m-am angajat la Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", atunci am aflat că, întâi de toate, fiecare „fată tânără" trebuie să treacă prin cabinetul directorului, așa s-a întâmplat și în cazul meu. Țin minte că, când am ajuns în cabinetul dlui M. Ciobanu, acesta, după discuția de angajare, m-a îmbrățișat strâns și m-a pipăit pe corp, mi-a zis că sunt dulce și frumoasă, mi-a sărutat mâna și mi-a pus întrebări incomode legate de statutul meu marital și dacă am copii. Atunci, m-a alarmat comportamentul lui, deși, reacția imediată, a fost să cred că era un act de respect. Nu a fost respect, bineînțeles. Apoi, am aflat că eu am fost una dintre acele femei care „a trecut testul" și a fost angajată; în unele cazuri, însă, dacă candidata nu arăta pe placul directorului M. Ciobanu, acestea erau refuzate (spre exemplu, femeile dacă erau mai corporale erau refuzate imediat de dl. M. Ciobanu).
După angajare, am observant că multe colege de-ale mele au o frică imensă față de dl. M. Ciobanu, de altfel, cunoscut ca fiind o personalitate autoritară în mediul profesional care își permitea să umilească, să țipe și chiar să numească cu cuvinte indecente personalul. Într-o zi am fost chemată la dumnealui în cabinet și, știind că cel mai probabil voi avea o experiență neplăcută, am refuzat. Totuși, într-o zi, am fost forțată să mă duc la el, m-a pus să fac anumite acțiuni care nu țin de profesia mea. „Taci și du-te!", spuneau colegele: „Tot spitalul știe ce face directorul. Ție ce anume ți-a făcut?", mă întrebau acestea.
Se știa că dl. M. Ciobanu, directorul spitalului hărțuia sexual angajatele, de ani de zile. Într-o zi am văzut o colegă care a ieșit din cabinetul lui cu halatul boțit și vizibil afectată, o altă colegă a ieșit speriată cu buzele roșii, se vedea că a fost forțată. „Asta la noi e demult." – mi-au zis colegele de la spital. Țin minte că dl. M. Ciobanu avea și un pat la dânsu în cabinet iar unele angajate au fost urcate pe masă, dezbrăcate, unele îi făceau și masaj la picioare – toate astea le-am aflat din discuții cu colegele. Cine opunea rezistență, nu avea zile bune în spital. În unele situații, după ce le hărțuia sexual în cabinetul lui, directorul M. Ciobanu arunca momeala către colege că vor crește în funcție. Frica față de dânsu a crescut enorm în mod colectiv. Iar când vedeam mașina lui în curtea spitalului, și acum îi țin minte numărul acesteia, vedeam colege care urcau în mașina lui, cel mai probabil, erau ademenite sau impuse să facă acest lucru.
Aceste acte de hărțuire dl. M. Ciobanu le făcea de când lucra în orașul Sângerei, acolo avea o funcție de conducere la Spitalul din oraș, toată lumea știa de asta. Frica imensă și figura autoritară a dlui M. Ciobanu descurajează angajatele spitalului să vorbească public despre ce li se întâmplă. Multe femei stau cu frica, ani de zile. Una dintre fostele colege mi-a zis că, în anii trecuți, acest director a hărțuit o anagajată, apoi și pe fiica acesteia. În lunga sa poziție în calitate de director, acesta a reușit să agreseze sexual mai multe generații de femei.
Vă scriu aceste rânduri în speranța unei susțineri și a unei justiții pentru toate femeile care au trecut prin abuzul sexual din partea directorului Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail", dl. Mihail Ciobanu, dar și pentru a încuraja colegele mele și pe toți oamenii să suțină aceste femei, iar acest individ să fie tras la răspundere pentru tot ce a făcut și o face în continuare.
Ana* s-a angajat la un spital municipal cu mulți ani în urmă. Trecea atunci și printr-o perioadă complicată. Abia își înmormântase mama și era în proces de divorț. Își amintește cu exactitate ziua în care a fost pentru prima oară în cabinetul directorului.
„Prima cunoștință. Când am intrat, el să mă cuprindă și să mă pupe. «Doamne ferește! Domnule director!»”, i-a spus femeia. Ana s-a simțit inconfortabil, ciudat și nu a înțeles clar ce s-a întâmplat. „Tu ești frumușică și tu mie îmi placi”, i-ar fi spus atunci angajatorul. Atunci a presupus că era în stare de ebrietate, dacă și-a permis acele gesturi.
„Prima cunoștință. Când am intrat, el să mă cuprindă și să mă pupe. «Doamne ferește! Domnule director!»”, i-a spus femeia. Ana s-a simțit inconfortabil, ciudat și nu a înțeles clar ce s-a întâmplat. „Tu ești frumușică și tu mie îmi placi”, i-ar fi spus atunci angajatorul. Atunci a presupus că era în stare de ebrietate, dacă și-a permis acele gesturi.
„Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute”
Ana povestește că au urmat și alte interacțiuni similare. „Asta nu o să uit niciodată”, spune Ana.
Relatează că era într-un weekend de iarnă, de gardă. Telefonul intern a sunat, iar vocea secretarei i-a spus că este chemată la domnul director. A intrat în cabinet și s-a așezat la a doua masă, lipită de cea a directorului. Directorul i-a cerut să citească ce pacienți s-au internat și externat. Apoi, el s-a ridicat și a înconjurat masa. În capul angajatei roiau în acel moment mii de gânduri și posibilități. „Poate omul se plimbă, că sunt șefi de aceștia care vorbesc cu tine în timp ce se mișcă prin birou, nu pot să stea într-un loc”, se gândi Ana. Își amintește că l-a urmărit cu ochii cum se îndrepta spre ușă, apoi a auzit „cic” - șeful ei încuiase ușa.
Ana spune că stătea pe scaun, la masă, cu registrele în mână. „El, un bărbat masiv, s-a apropiat de mine, mi-a invadat spațiul personal. Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute, să mă tragă de halat. Așa de tare m-am speriat. Eu am luptat cu dânsul. L-am izbit, l-am lovit, l-am împins. «Ce, ești nebună? Toate femeile ca femeile, dar tu, ce, ești nebună?» Așa cuvinte înjositoare mi-a spus”, povestește Ana. I se înroșesc ochii și îi dau lacrimile. Își șterge încet fața și continuă. „Se vedea că omul se înfierbântase. Am pus mâna pe scaun și i-am zis că dacă nu descuie ușa îi stric geamurile.” Așa a scăpat Ana prima dată. Ajunsă în secție, abia atunci a simțit o durere la spate și a văzut o zgârietură puternică.
Relatează că era într-un weekend de iarnă, de gardă. Telefonul intern a sunat, iar vocea secretarei i-a spus că este chemată la domnul director. A intrat în cabinet și s-a așezat la a doua masă, lipită de cea a directorului. Directorul i-a cerut să citească ce pacienți s-au internat și externat. Apoi, el s-a ridicat și a înconjurat masa. În capul angajatei roiau în acel moment mii de gânduri și posibilități. „Poate omul se plimbă, că sunt șefi de aceștia care vorbesc cu tine în timp ce se mișcă prin birou, nu pot să stea într-un loc”, se gândi Ana. Își amintește că l-a urmărit cu ochii cum se îndrepta spre ușă, apoi a auzit „cic” - șeful ei încuiase ușa.
Ana spune că stătea pe scaun, la masă, cu registrele în mână. „El, un bărbat masiv, s-a apropiat de mine, mi-a invadat spațiul personal. Stătea deasupra mea și a încercat să mă sărute, să mă tragă de halat. Așa de tare m-am speriat. Eu am luptat cu dânsul. L-am izbit, l-am lovit, l-am împins. «Ce, ești nebună? Toate femeile ca femeile, dar tu, ce, ești nebună?» Așa cuvinte înjositoare mi-a spus”, povestește Ana. I se înroșesc ochii și îi dau lacrimile. Își șterge încet fața și continuă. „Se vedea că omul se înfierbântase. Am pus mâna pe scaun și i-am zis că dacă nu descuie ușa îi stric geamurile.” Așa a scăpat Ana prima dată. Ajunsă în secție, abia atunci a simțit o durere la spate și a văzut o zgârietură puternică.
„Puțină lume care povestește”
De-a lungul anilor Ana spune că a văzut fete și femei care se întorceau de la director șifonate, agitate, plânse, supărate. Dar discuția despre ce li se întâmpla acestor femei nu a avut loc în adevăratul sens al cuvântului. Explicația Anei este că multora dintre femeile hărțuite le-a fost și le este foarte frică să vorbească, iar altele ar fi cedat presiunilor lui. „M-am deschis odată unei colege și ea mi-a zis că nu sunt singura. «Eu nu știu ce mi-a făcut și cum m-a luat, că eu la un moment dat m-am trezit fără chiloți», mi-a spus ea”, povestește Ana.
Altă dată, o colegă de la sudul Moldovei care era de gardă i-ar fi povestit Anei că au sunat-o din anticameră și au chemat-o la director. Când s-a întors, Ana spune că a văzut-o roșie pe față, cu rujul întins și speriată. „Avea vreo 19 ani. Și-a aranjat sutienul în fața mea și mi-a zis că el a ajuns și în altă parte.”
„Am avut o altă colegă care a demisionat. De multe ori era chemată și când venea, era roșie, se vedea că se zbuciumase acolo. Nu povestea. Era pierdută, dar nu povestea niciodată. Puțină lume care povestește”, spune Ana.
Cu câțiva ani în urmă, spune că o altă colegă i-a povestit cum el a intrat în biroul ei, peste dânsa, o culca pe masa din birou. „Înțelegi cât de tare o hoțcăia acolo? Era la sfârșitul orelor de muncă, când toți lucrătorii sunt duși acasă”, explică femeia.
Altă dată, o colegă de la sudul Moldovei care era de gardă i-ar fi povestit Anei că au sunat-o din anticameră și au chemat-o la director. Când s-a întors, Ana spune că a văzut-o roșie pe față, cu rujul întins și speriată. „Avea vreo 19 ani. Și-a aranjat sutienul în fața mea și mi-a zis că el a ajuns și în altă parte.”
„Am avut o altă colegă care a demisionat. De multe ori era chemată și când venea, era roșie, se vedea că se zbuciumase acolo. Nu povestea. Era pierdută, dar nu povestea niciodată. Puțină lume care povestește”, spune Ana.
Cu câțiva ani în urmă, spune că o altă colegă i-a povestit cum el a intrat în biroul ei, peste dânsa, o culca pe masa din birou. „Înțelegi cât de tare o hoțcăia acolo? Era la sfârșitul orelor de muncă, când toți lucrătorii sunt duși acasă”, explică femeia.
„Vrea să te pupe cu de-a sila”
Anul acesta, după una dintre ședințele de dimineață, a fost chemată în cabinetul directorului. Spune că directorul ar fi încuiat ușa imediat după ce a intrat ea. „Eu, ce, seamăn a femeie care să stau așa să mă pup cu dânsul, să-mi fie dragă? Am început să lupt cu dânsul”, spune Ana. Adaugă că a început să o tragă de halat, să o dezbrace, să o sărute. „Nu mă târâiți. Mie cu de-a sila niciodată nu o să-mi faceți nimic”, i-a zis Ana în acel moment, iar el ar fi amenințat-o cu schimbarea într-o altă secție, drept pedeapsă. „Da, da, tu lucrul îl faci, tu altceva nu știi să-l faci”, ar fi auzit Ana din gura directorului.
Femeia, trecută de vârsta de cinzeci de ani, înghite noduri și face pauze lungi între cuvinte. Își amintește că, odată ajunsă în biroul ei, a început să plângă. „Așa mă simțeam de... Când eram mai tânără și se întâmplau de acestea, aveam altă putere pentru a le da repede într-o parte. Dar acum, când ai ani, și cineva vrea să te pupe cu de-a sila, să se culce pe tine cu de-a sila și îți spune că dacă tu nu faci asta, o să suferi la lucru... Așa e de josnic, așa e de dureros, așa e de murdar.”
Și astăzi este chemată. Dar spune că a învățat cum să scape de aceste „vizite”. De cele mai multe ori îi spune că are o urgență la muncă și nu poate lăsa pacientul. „Pentru ce mă cheamă? Pentru o încălcare, eu pot fi chemată la vice-director sau la resurse umane, nu tocmai la director. Sunt convinsă că mă cheamă pentru altceva”, spune Ana.
Însă Ana zice că de multe ori apelurile erau chiar de la secretariat sau de la departamentul de resurse umane. „Eu lor nu le puteam spune că nu pot să vin. Eram invitată la audiență”, explică femeia. Își făcea cruce, își punea masca și se ducea. Spune că trebuia să inventeze ceva din pragul biroului, ca să nu pună mâna pe ea. „Era insuportabil de greu. De la covid încoace, intram și mă prefăceam bolnavă. Îi spuneam că ba am febră, ba că herpes, ba viroză și asta îl oprea”, adaugă Ana.
„Sunt doamne care se tem. Care au soț acasă, dar nu spun... Să audă soțul lor, știi cum... Se spune că nimeni cu de-a sila nu o să îți facă nimic. Iaca, nu o să-ți facă nimic, dar sigur că dintre fetele tinere care au fost chemate multe au mers și cu de-a sila. Dar nu au mai spus la nimeni nimic”, adaugă Ana.
Femeia, trecută de vârsta de cinzeci de ani, înghite noduri și face pauze lungi între cuvinte. Își amintește că, odată ajunsă în biroul ei, a început să plângă. „Așa mă simțeam de... Când eram mai tânără și se întâmplau de acestea, aveam altă putere pentru a le da repede într-o parte. Dar acum, când ai ani, și cineva vrea să te pupe cu de-a sila, să se culce pe tine cu de-a sila și îți spune că dacă tu nu faci asta, o să suferi la lucru... Așa e de josnic, așa e de dureros, așa e de murdar.”
Și astăzi este chemată. Dar spune că a învățat cum să scape de aceste „vizite”. De cele mai multe ori îi spune că are o urgență la muncă și nu poate lăsa pacientul. „Pentru ce mă cheamă? Pentru o încălcare, eu pot fi chemată la vice-director sau la resurse umane, nu tocmai la director. Sunt convinsă că mă cheamă pentru altceva”, spune Ana.
Însă Ana zice că de multe ori apelurile erau chiar de la secretariat sau de la departamentul de resurse umane. „Eu lor nu le puteam spune că nu pot să vin. Eram invitată la audiență”, explică femeia. Își făcea cruce, își punea masca și se ducea. Spune că trebuia să inventeze ceva din pragul biroului, ca să nu pună mâna pe ea. „Era insuportabil de greu. De la covid încoace, intram și mă prefăceam bolnavă. Îi spuneam că ba am febră, ba că herpes, ba viroză și asta îl oprea”, adaugă Ana.
„Sunt doamne care se tem. Care au soț acasă, dar nu spun... Să audă soțul lor, știi cum... Se spune că nimeni cu de-a sila nu o să îți facă nimic. Iaca, nu o să-ți facă nimic, dar sigur că dintre fetele tinere care au fost chemate multe au mers și cu de-a sila. Dar nu au mai spus la nimeni nimic”, adaugă Ana.
Natalia Rezneac, co-fondatoarea organizației „Femei pentru femei” explică clar că atunci când vorbim de hărțuire sexuală, vorbim despre o relaționare de putere și control dintre un agresor și o victimă. „La locul de muncă există o tendință clară în care superiorii (cel mai des bărbații, conform statisticilor)” aflați în poziții mai înalte, unde raportul de putere este evident, profită de statutul lor pentru a-și hărțui sexual colegele subalterne.
Natalia Rezneac, care este și specialistă în comunicare cu expertiză de gen, spune că nu există loc de consimțământ în cazul hărțuirii sexuale. „Când suprapunem manipularea, statutul de putere, amenințări, putem spune că nimeni nu poate da consimțământ pentru un așa comportament. Când vorbim despre consimțământ, vorbim despre un act (poate fi sexual/amoros) pe care ambele persoane și-l doresc și sunt de comun acord să-l exercite. Dar în contextul în care cealaltă parte este interesată să manipuleze, să obțină ceva, acea atingere, victima poate să nu-și dea seama de hărțuire și să-și exprime consimțământul.”
Natalia Rezneac, care este și specialistă în comunicare cu expertiză de gen, spune că nu există loc de consimțământ în cazul hărțuirii sexuale. „Când suprapunem manipularea, statutul de putere, amenințări, putem spune că nimeni nu poate da consimțământ pentru un așa comportament. Când vorbim despre consimțământ, vorbim despre un act (poate fi sexual/amoros) pe care ambele persoane și-l doresc și sunt de comun acord să-l exercite. Dar în contextul în care cealaltă parte este interesată să manipuleze, să obțină ceva, acea atingere, victima poate să nu-și dea seama de hărțuire și să-și exprime consimțământul.”
Ana spune că nu s-a gândit să depună vreo plângere pentru hărțuire sexuală, în mare parte pentru că nu a avut pe cineva care s-o susțină în acest demers, în special un partener de viață. „Nu am avut un perete la spatele meu, care să mă sprijine și apere.”
„Cine sunt eu dacă m-aș fi culcat cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva?”
Elena* a lucrat o perioadă scurtă la spital. Spune că prima dată când a venit în secție directorul ar fi măsurat-o cu privirea din cap până în picioare.
Peste un timp ar fi fost chemată în cabinetul lui. Povestește că nu înțelegea de ce este chemată, controlul registrelor fusese făcut cu puțin timp în urmă. Își amintește că a fost întrebată „cum la tine?” și a rămas surprinsă de tonul prea familiar al directorului. Elena s-a așezat la masă. Spune că directorul a venit lângă ea și s-a întins să o îmbrățișeze. Femeia imediat a blocat îmbrățișarea. S-a speriat. Dar șocul a fost mai mare când în aceeași secundă ușa cabinetului s-a deschis și a intrat un alt doctor.
„După aceea, m-a apucat un tremurici, nu îți închipui. Cum pot eu să mă uit în oglindă? Cine sunt eu dacă m-aș fi culcat cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva? Să-mi întoarcă cumva mâinile sau ceva să facă cu mine?”, sunt întrebări care o macină și astăzi pe Elena.
I s-a mai întâmplat o dată, la foarte scurt timp. „Trebuia să ne pregătim pentru un control”, explică femeia. El a intrat în cabinet. Masa și scaunul meu stăteau între fereastră și ușă. „Dar regulile nescrise din spital spun că oriunde directorul nu ar fi fost, în ce secție nu s-ar fi dus, cine îl întâmpină pe dânsul, imediat să se ridice în picioare și să se prezinte: «Eu sunt cutărescu, în garda de 24 de ore, bună ziua, ș.a.m.d.» Infirmierele se temeau de el de prăpădenie”, spune Elena.
„Bună ziua, domnule director”, i-ar fi zis Elena și a ieșit de după masă. „Dar el cu mâinile iarăși să mă îmbrățișeze." Atunci, spune că, chiar spre surprinderea ei, a găsit puteri și l-a împins, iar el s-a lovit cu capul de dulapul din spate. „Dacă nu era dulapul, precis cădea și era să pățesc vreo nebunie cu dânsul", se gândi femeia. „Tu ce vrei să arăți? Că ești святая святых (trad.: sfințenia sfințeniilor)? Eu o să te trimit la mănăstire pe tine”, i-ar fi zis directorul.
Povestește că de atunci a apucat-o un tremur care „nu dispare niciodată. Pentru mine, când pune mâna cineva străin pe mine, asta e ceva care... Fără acordul tău, adică cum?”, povestește revoltată Elena. „Am văzut pe urmă că el și la infirmiere îndrăznea”, adaugă ea.
La foarte scurt timp, Elena a demisionat.
Peste un timp ar fi fost chemată în cabinetul lui. Povestește că nu înțelegea de ce este chemată, controlul registrelor fusese făcut cu puțin timp în urmă. Își amintește că a fost întrebată „cum la tine?” și a rămas surprinsă de tonul prea familiar al directorului. Elena s-a așezat la masă. Spune că directorul a venit lângă ea și s-a întins să o îmbrățișeze. Femeia imediat a blocat îmbrățișarea. S-a speriat. Dar șocul a fost mai mare când în aceeași secundă ușa cabinetului s-a deschis și a intrat un alt doctor.
„După aceea, m-a apucat un tremurici, nu îți închipui. Cum pot eu să mă uit în oglindă? Cine sunt eu dacă m-aș fi culcat cu dânsul, dacă el reușea să mă frângă cumva? Să-mi întoarcă cumva mâinile sau ceva să facă cu mine?”, sunt întrebări care o macină și astăzi pe Elena.
I s-a mai întâmplat o dată, la foarte scurt timp. „Trebuia să ne pregătim pentru un control”, explică femeia. El a intrat în cabinet. Masa și scaunul meu stăteau între fereastră și ușă. „Dar regulile nescrise din spital spun că oriunde directorul nu ar fi fost, în ce secție nu s-ar fi dus, cine îl întâmpină pe dânsul, imediat să se ridice în picioare și să se prezinte: «Eu sunt cutărescu, în garda de 24 de ore, bună ziua, ș.a.m.d.» Infirmierele se temeau de el de prăpădenie”, spune Elena.
„Bună ziua, domnule director”, i-ar fi zis Elena și a ieșit de după masă. „Dar el cu mâinile iarăși să mă îmbrățișeze." Atunci, spune că, chiar spre surprinderea ei, a găsit puteri și l-a împins, iar el s-a lovit cu capul de dulapul din spate. „Dacă nu era dulapul, precis cădea și era să pățesc vreo nebunie cu dânsul", se gândi femeia. „Tu ce vrei să arăți? Că ești святая святых (trad.: sfințenia sfințeniilor)? Eu o să te trimit la mănăstire pe tine”, i-ar fi zis directorul.
Povestește că de atunci a apucat-o un tremur care „nu dispare niciodată. Pentru mine, când pune mâna cineva străin pe mine, asta e ceva care... Fără acordul tău, adică cum?”, povestește revoltată Elena. „Am văzut pe urmă că el și la infirmiere îndrăznea”, adaugă ea.
La foarte scurt timp, Elena a demisionat.
„Mulțumită că am scăpat”
Moldova.org a stat de vorbă cu mai multe femei care au lucrat în spitalul municipal sub conducerea acestui director. Chiar și cele care au preferat să nu povestească prin ce au trecut recunosc că astfel de lucruri se întâmplă în instituție.
Aliona* a refuzat să povestească despre momentele prin care a trecut, însă a spus că este „o temă cam dureroasă, neplăcută. Sinceră să fiu, nu vreau să deschid aceste paranteze. Sunt mulțumită că am scăpat de tot ceea ce este și...”, a mărturisit femeia fără să-și încheie gândul. „Dacă au fost [femei] mai deschise decât mine, cred că aveți răspunsuri suficiente”, a răspuns ea, atunci când am rugat-o să infirme sau confirme faptul că directorul hărțuia sexual angajatele spitalului.
La fel ca Aliona, mai există femei care au confirmat ceea ce se întâmplă la spital, însă nu pot să vorbească despre asta, menționând că „sunt fericite că au scăpat de acel spital și de acel director”.
Aliona* a refuzat să povestească despre momentele prin care a trecut, însă a spus că este „o temă cam dureroasă, neplăcută. Sinceră să fiu, nu vreau să deschid aceste paranteze. Sunt mulțumită că am scăpat de tot ceea ce este și...”, a mărturisit femeia fără să-și încheie gândul. „Dacă au fost [femei] mai deschise decât mine, cred că aveți răspunsuri suficiente”, a răspuns ea, atunci când am rugat-o să infirme sau confirme faptul că directorul hărțuia sexual angajatele spitalului.
La fel ca Aliona, mai există femei care au confirmat ceea ce se întâmplă la spital, însă nu pot să vorbească despre asta, menționând că „sunt fericite că au scăpat de acel spital și de acel director”.
„Nu am spus nimănui”
Nicoleta* povestește că era încă pe băncile universității când s-a angajat la spital. A fost telefonată din anticameră și i s-a solicitat să se prezinte la director, ca să facă cunoștință. „Te întreabă dacă ai familie, ești măritată, câți copii ai...”, explică femeia. „Tactica lui este ca orice asistentă când intră la dumnealui, să-i dea mâna, să o pupe”, explică tânăra. „Mi-a zis: «ce frumoasă tu ești».” Apoi Nicoleta își amintește că bărbatul și-ar fi permis să pună mâinile pe sânii ei. „Stați un pic!”, i-a zis femeia și a opus rezistență. „Eu nu am spus nimănui. Cum eu să mă duc să-i spun soțului? El o să zică chiar din ziua următoare să nu mai lucrez, dar eu abia începeam”, explică Nicoleta. După ce a opus rezistență, i se părea că o să fie dată afară de la muncă, pentru că l-a văzut supărat.
„Asistenta superioară, vicedirector, doctor, toată lumea cunoaște ce face el. El dezbracă angajatele, le suie pe masă, le... Veneau fetele la mine și îmi spuneau. Acolo toată lumea privește asta ca și cum ar fi normal”, a declarat Nicoleta.
Spune că de-a lungul timpului a fost martoră la momentele când femeile se duceau la director, se întorceau roșii la față și cu costumul șifonat. Le-a ascultat cum povesteau că „s-au îndrăgostit”, că „le propunea să devină șefe”, le spunea că „sunt cele mai bravo, așa cum mie mi-a spus că sunt frumoasă. Cred că așa le ademenea”, explică Nicoleta.
„Asistenta superioară, vicedirector, doctor, toată lumea cunoaște ce face el. El dezbracă angajatele, le suie pe masă, le... Veneau fetele la mine și îmi spuneau. Acolo toată lumea privește asta ca și cum ar fi normal”, a declarat Nicoleta.
Spune că de-a lungul timpului a fost martoră la momentele când femeile se duceau la director, se întorceau roșii la față și cu costumul șifonat. Le-a ascultat cum povesteau că „s-au îndrăgostit”, că „le propunea să devină șefe”, le spunea că „sunt cele mai bravo, așa cum mie mi-a spus că sunt frumoasă. Cred că așa le ademenea”, explică Nicoleta.
„Ca la dânsul acasă”
Chiar dacă a opus rezistență de la început, aceasta mai era chemată din când în când. Și ea spune că a ajuns la un moment dat să mintă când era chemată. Spunea că e ocupată sau că nu se simte bine.
Nicoleta descrie atmosfera din spital. Ea zice că tuturor le este frică, că directorul putea să vină în secții și dea afară pe oricine, explică Nicoleta. Femeia spune că unele femei „acceptă” ceea ce li se întâmplă, pentru că se tem ca refuzul lor să le afecteze salariul sau să le pună locul de muncă în pericol.
„El venea la lucru ca la dânsul acasă. Are un birou mare și are o ușă după care există pat, baie, frigider și tot”, spune Nicoleta, informație confirmată și de celelalte femei intervievate.
Nicoleta descrie atmosfera din spital. Ea zice că tuturor le este frică, că directorul putea să vină în secții și dea afară pe oricine, explică Nicoleta. Femeia spune că unele femei „acceptă” ceea ce li se întâmplă, pentru că se tem ca refuzul lor să le afecteze salariul sau să le pună locul de muncă în pericol.
„El venea la lucru ca la dânsul acasă. Are un birou mare și are o ușă după care există pat, baie, frigider și tot”, spune Nicoleta, informație confirmată și de celelalte femei intervievate.
- din angajații din sănătate și asistență socială sunt femei, conform Biroului Național de Statistică.
„Putea să te ia de mână, să te pupe”
„Acolo erau toți [hărțuiți sexual]. De la infirmieră, asistentă, doctor până la șef de secție. Nu conta ce statut ai, nu conta cât de bine arăți, nu conta că ești tânăr sau bătrân, gras sau slab”, începe să explice *Diana care a muncit mai mulți ani în cadrul spitalului.
Femeia povestește că de-a lungul anilor a simțit pe propria piele ce înseamnă „să te duci în cabinetul directorului”. Potrivit ei, „așa era organizat spitalul. Dacă să mă duc la o perfecționare, așa cum trebuie să fac ca să evoluez, instituția ar trebui să ți-o dea automat. Dar aici eu trebuia să mă duc să o cer, și nu de la secția de resurse umane, ci de la director. Și el decide dacă ți-o dă sau nu. Dacă tu vrei în concediu, ceri domnului director să-ți semneze cererea. Așa că, tu când tare vrei în concediu, tu amâni momentul, pentru că tu înțelegi ce te așteaptă. Fie concediu, perfecționare, dare de seamă de semnat. Și atunci începea...”, explică femeia.
Diana spune că de regulă, nu te invita să te așezi. Cel mai des discuția avea loc în picioare. „El se apropia, invada spațiul personal și te întreba ce vrei. Putea să te ia de mână. Apoi începea să te pupe. De câte ori mă duceam, de atâtea ori am fost pupată peste tot, acolo unde nimerea, dacă nu eram suficient de atentă. M-am învățat să mă duc la dânsul și să țin mâinile ușor ridicate, ca să păstrez o anumită distanță și să reacționez imediat dacă încerca. Îmi amintesc că, de fiecare dată când reveneam în secție, mă spălam pe față, pe buze. E foarte dezgustător.”
De asemenea, Diana relatează că odată ce opunea rezistență, fraza pe care o auzea cel mai des era „tu ce, ești монашка? [trad.: călugăriță]”.
Altă dată, își amintește Diana, „directorul a început să alerge după mine, în jurul meselor din cabinetul lui. În această alergătură în care evitam să fiu atinsă, mi-a căzut cercelul”, povestește Diana. „Fiecare femeie care nimerea la el era întrebată: «tu vrei să fii șefă de secție?»”, spune Diana. Ar fi aflat asta din discuțiile cu colegele ei.
Femeia povestește că de-a lungul anilor a simțit pe propria piele ce înseamnă „să te duci în cabinetul directorului”. Potrivit ei, „așa era organizat spitalul. Dacă să mă duc la o perfecționare, așa cum trebuie să fac ca să evoluez, instituția ar trebui să ți-o dea automat. Dar aici eu trebuia să mă duc să o cer, și nu de la secția de resurse umane, ci de la director. Și el decide dacă ți-o dă sau nu. Dacă tu vrei în concediu, ceri domnului director să-ți semneze cererea. Așa că, tu când tare vrei în concediu, tu amâni momentul, pentru că tu înțelegi ce te așteaptă. Fie concediu, perfecționare, dare de seamă de semnat. Și atunci începea...”, explică femeia.
Diana spune că de regulă, nu te invita să te așezi. Cel mai des discuția avea loc în picioare. „El se apropia, invada spațiul personal și te întreba ce vrei. Putea să te ia de mână. Apoi începea să te pupe. De câte ori mă duceam, de atâtea ori am fost pupată peste tot, acolo unde nimerea, dacă nu eram suficient de atentă. M-am învățat să mă duc la dânsul și să țin mâinile ușor ridicate, ca să păstrez o anumită distanță și să reacționez imediat dacă încerca. Îmi amintesc că, de fiecare dată când reveneam în secție, mă spălam pe față, pe buze. E foarte dezgustător.”
De asemenea, Diana relatează că odată ce opunea rezistență, fraza pe care o auzea cel mai des era „tu ce, ești монашка? [trad.: călugăriță]”.
Altă dată, își amintește Diana, „directorul a început să alerge după mine, în jurul meselor din cabinetul lui. În această alergătură în care evitam să fiu atinsă, mi-a căzut cercelul”, povestește Diana. „Fiecare femeie care nimerea la el era întrebată: «tu vrei să fii șefă de secție?»”, spune Diana. Ar fi aflat asta din discuțiile cu colegele ei.
Moldova.org a mai scris anterior despre hărțuirea sexuală și a explicat de ce victimele sunt reticente să depună plângeri sau să adune probe. Violeta Andriuța, avocată care reprezintă femeile hărțuite sexual în instanțele de judecată. Violeta Andriuță spune că victimele nu raportează cazurile la poliție și nu ajung în instanța de judecată din mai multe motive.Victimele nu știu că hărțuirea sexuală reprezintă, de fapt, o încălcare a dreptului omului. „În societate există interpretarea că hărțuirea sexuală este un flirt, o glumă, un mod de a acorda atenție unei persoane", explică Violeta.
Totuși, „hărțuirea sexuală" are un articol dedicat în Codul Penal al Republicii Moldova. Articolul 173 din Codul Penal spune:Hărțuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual nedorite, săvârșite prin amenințare, constrângere, șantaj, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 850 unități convenționale (de la 32.500 lei până la 42.500 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani. Hărțuirea sexuală de multe ori nu lasă urme fizice, comparativ cu alte tipuri de violență sexuală.
„Atunci când vorbim despre un dosar penal, este important să fie colectate probe suficiente care ar confirma vinovăția acestui comportament și învinuirea pe faptul hărțuirii", explică avocata.Pe lângă existența martorilor, victima poate face un raport de evaluare psihologică unde pot fi stabilite efectele psihologice ale hărțuirii. Violeta Andriuța spune că un asemenea raport poate fi o probă bună în cadrul dosarului penal, însă poate fi insuficient pentru ca anumiți judecători să emită o sentință. Respectiv, victima trebuie să caute singură martori și probe prin care să dovedească că a fost hărțuită. „Dar hărțuirea sexuală sau aspecte ce țin de relații sexuale se întâmplă într-un mediu restrâns, intim. Nu urcăm pe scenă, să luăm microfonul și să ne audă toată lumea... În acest caz este foarte greu să colectezi probe", spune Violeta.
Citește și: Istoria unei hărțuiri sexuale nepedepsite? Cum un angajat al Preturii Botanica ar fi abuzat 3 voluntare
Totuși, „hărțuirea sexuală" are un articol dedicat în Codul Penal al Republicii Moldova. Articolul 173 din Codul Penal spune:Hărțuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual nedorite, săvârșite prin amenințare, constrângere, șantaj, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 850 unități convenționale (de la 32.500 lei până la 42.500 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani. Hărțuirea sexuală de multe ori nu lasă urme fizice, comparativ cu alte tipuri de violență sexuală.
„Atunci când vorbim despre un dosar penal, este important să fie colectate probe suficiente care ar confirma vinovăția acestui comportament și învinuirea pe faptul hărțuirii", explică avocata.Pe lângă existența martorilor, victima poate face un raport de evaluare psihologică unde pot fi stabilite efectele psihologice ale hărțuirii. Violeta Andriuța spune că un asemenea raport poate fi o probă bună în cadrul dosarului penal, însă poate fi insuficient pentru ca anumiți judecători să emită o sentință. Respectiv, victima trebuie să caute singură martori și probe prin care să dovedească că a fost hărțuită. „Dar hărțuirea sexuală sau aspecte ce țin de relații sexuale se întâmplă într-un mediu restrâns, intim. Nu urcăm pe scenă, să luăm microfonul și să ne audă toată lumea... În acest caz este foarte greu să colectezi probe", spune Violeta.
Citește și: Istoria unei hărțuiri sexuale nepedepsite? Cum un angajat al Preturii Botanica ar fi abuzat 3 voluntare
Fără performanțe
Una dintre supărările mari ale Dianei a fost faptul că a fost lipsită de avansarea în carieră. S-a angajat cu un salariu de bază de două mii de lei, care, chiar și pentru acea perioadă, era unul foarte mic. După ce a împlinit cinci ani de muncă în funcție, Diana a încercat să obțină atribuirea unei categorii, care i-ar fi mărit și salariul. S-a dus cu toate actele la director, pentru semnătură. „Du-te și lucrează, tu nu meriți încă o categorie”, a auzit femeia de la manager.
Spune că nu i s-a permis să meargă nici la conferințe sau congrese, unde s-a oferit să achite ea toate cheltuielile. „Eu în toți acești ani parcă am fost înapoiată. Nu am fost nicăieri, deși au fost posibilități. Nu am fost la nicio specializare, nici la o perfecționare, nu am făcut nicio categorie.” Pentru că nu a reușit să obțină anumite competențe, ezita să-și schimbe locul de muncă. Totuși, în prezent, Diana nu mai este angajată a instituției și ne-a spus clar că ea și-a dat demisia de acolo doar din cauza directorului spitalului.
Spune că nu i s-a permis să meargă nici la conferințe sau congrese, unde s-a oferit să achite ea toate cheltuielile. „Eu în toți acești ani parcă am fost înapoiată. Nu am fost nicăieri, deși au fost posibilități. Nu am fost la nicio specializare, nici la o perfecționare, nu am făcut nicio categorie.” Pentru că nu a reușit să obțină anumite competențe, ezita să-și schimbe locul de muncă. Totuși, în prezent, Diana nu mai este angajată a instituției și ne-a spus clar că ea și-a dat demisia de acolo doar din cauza directorului spitalului.
Studiul privind percepțiile și incidența fenomenului hărțuirii sexuale la locul de muncă din 2023 arată că peste 60% dintre angajații intervievați consideră că persoanele hărțuite sexual au provocat aceste situații prin ținute și/sau comportament. 40% din respondenți consideră că refuzul ferm este suficient pentru a descuraja actele de hărțuire sexuală și aproximativ 50% din angajații/ angajatele intervievate consideră că persoanele care spun că sunt hărțuite - exagerează. Din acest motiv și le este frică să se adreseze organelor de drept să li se facă dreptate, este concluzia Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare care a făcut studiul.
Natalia Covrig, directoarea executivă a Centrului spune că angajații chestionați care au declarat că au fost martori la hărțuire sexuală (de exemplu, 14,1% au declarat că au fost martori la gesturi nepotrivite, când 7,3% au spus că s-au confruntat personal cu asta) ar putea să fie și ei hărțuiți sexual. Însă au declarat că au fost martori din frica de a nu fi blamați, de presiune și că ei s-ar simți psihologic mai confortabil să spună că au fost martori și nu victime.
Potrivit specialistei, în legislație au fost făcute modificări care ar putea lupta mai eficient cu hărțuirea la locul de muncă. Angajatorii sunt obligați deja să ia măsuri de prevenire și de combatere a discriminării, hărțuirii sexuale și a victimizării. De asemenea, a fost introdusă obligația de a elabora politici interne de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale. „Tot în acel proiect de lege s-a stabilit că din 2025, angajatorul va fi amendat dacă nu va introduce în regulamentul intern măsuri de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale”, explică Natalia, menționând că angajatorii astăzi sunt obligați să facă asta, însă nu sunt sancționați deocamdată.
De asemenea, există și în legislația care reglementează domeniul sănătății un document despre obligația de „respectare a demnității – asigurarea unui mediu în care este respectată demnitatea fiecărei persoane și a unui climat liber de orice manifestare și formă de hărțuire, exploatare, umilire, dispreț, amenințare sau intimidare”.
Natalia Covrig, directoarea executivă a Centrului spune că angajații chestionați care au declarat că au fost martori la hărțuire sexuală (de exemplu, 14,1% au declarat că au fost martori la gesturi nepotrivite, când 7,3% au spus că s-au confruntat personal cu asta) ar putea să fie și ei hărțuiți sexual. Însă au declarat că au fost martori din frica de a nu fi blamați, de presiune și că ei s-ar simți psihologic mai confortabil să spună că au fost martori și nu victime.
Potrivit specialistei, în legislație au fost făcute modificări care ar putea lupta mai eficient cu hărțuirea la locul de muncă. Angajatorii sunt obligați deja să ia măsuri de prevenire și de combatere a discriminării, hărțuirii sexuale și a victimizării. De asemenea, a fost introdusă obligația de a elabora politici interne de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale. „Tot în acel proiect de lege s-a stabilit că din 2025, angajatorul va fi amendat dacă nu va introduce în regulamentul intern măsuri de prevenire și combatere a hărțuirii sexuale”, explică Natalia, menționând că angajatorii astăzi sunt obligați să facă asta, însă nu sunt sancționați deocamdată.
De asemenea, există și în legislația care reglementează domeniul sănătății un document despre obligația de „respectare a demnității – asigurarea unui mediu în care este respectată demnitatea fiecărei persoane și a unui climat liber de orice manifestare și formă de hărțuire, exploatare, umilire, dispreț, amenințare sau intimidare”.
Direcția din cadrul Consiliului municipal Chișinău căreia i se subordonează spitalul, Ministerul Sănătății și Poliția Chișinău au declarat că nu există plângeri despre hărțuire sexuală pe numele directorului sau al instituției.
Într-un răspuns oficial pentru Moldova.org, directorul instituției acuzat de hărțuire sexuală, a declarat plângerile femeilor sunt „subiective, calomnioase, false, defăimătoare”.
Într-un răspuns oficial pentru Moldova.org, directorul instituției acuzat de hărțuire sexuală, a declarat plângerile femeilor sunt „subiective, calomnioase, false, defăimătoare”.
Linia fierbinte pentru victimele hărțuirii sexuale și violenței împotriva femeilor: 08008000
Autoare: Georgeta Carasiucenco
Editare: Anastasia Condruc
Ilustrații: Dana Dubălaru
Publicat pe 27 octombrie 2023
Editare: Anastasia Condruc
Ilustrații: Dana Dubălaru
Publicat pe 27 octombrie 2023
