Mâine va fi lansată cursa low-cost Chişinău – Roma

Mâine, 24 septembrie, WIZZ AIR va lansa zborul cu tarif mic din Chişinău spre Roma. Compania va efectua curse low-cost și spre Veneția Treviso. Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, la eveniment va participa prim-ministrul Iurie Leancă.

Intrarea pe piața moldovenească a celui mai mare operator de zboruri low-cost din Europa Centrală și de Est, WIZZ AIR, a fost anunțată în cadrul primei vizite efectuate de Iurie Leancă, în calitate de premier, la întrevederea cu Directorul Comercial al WIZZ AIR, Gyorgy Abran, care a avut loc la Bruxelles.

Prim-ministrul Iurie Leancă susţine că prin acest eveniment Guvernul își onorează promisiunea, făcută inclusiv la Congresul Diasporei din octombrie 2012, conform căreia cetățenii vor putea simți beneficiile semnării Acordului privind Spaţiul Aerian Comun dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova în acest an.

Acest acord a fost semnat la 26 iunie 2012, la Bruxelles, de fostul premier Vlad Filat.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare