Natalia Gârbu e o artistă din Moldova, pe care trebuie să o descoperi imediat, dacă încă nu o cunoști.
Natalia avea demult un vis: să lucreze într-o redacție cu oameni care citesc, fac voluntariat, le pasă de vecini și, în general, unii de alții. Oameni „pe care să-i pot invita în grădina mea neglamuroasă și să zdrobim o cină. Să ne inspirăm unul de la altul și să creăm vreun impact”, spune Natalia.
Natalia a dat naștere mai multor proiecte sociale și artistice, expoziții fotografice și colaje. Iar proiectul pe care l-a copt toată carantina și tocmai l-a scos din cuptor este revista Mahala.
La începutul pandemiei, atunci când situația era foarte sumbră, Natalia a trecut prin mai multe stări. Până la urmă s-a gândit că vrea „să facă!”. Așa că a adunat o mână de artiști din țară și de pe alte meleaguri, poeți din Bălți și Chișinău, bucătari, psihologi, și alți oameni care au considerat că această pandemie este momentul perfect pentru a crea un astfel de proiect artistic. Revista va fi organizată pe teme, nu pe numere. Primul număr este dedicat carantinei, iar al doilea – corpului uman. Revista conține texte în română, rusă, engleză, franceză.
Oamenii din Mahala
Printre paginile primei reviste vei găsi jurnale personale, voluntariat, veganism, coacerea pâinii, eseuri, poezie, eseuri fotografice, două interviuri cu un artist și psiholog, un articol despre mustul sălbatic, ilustrații, un articol despre mirosuri, parenting. Coperta din față și cea din spate sunt dedicate pictoriței Alionei Bereghici.
Oamenii care mai fac parte de Mahalaua Nataliei Gârbu sunt Ecaterina Postolati, Gabriela Rotaru, Cezara Kolesnik, Dima Berbeka, Tatiana Buianina, Maia Metaxa, Cristina Leahu, Veronica Ștefăneț, Elena Culic și Dana Sereda. Angela Vlădicescu a redactat paginile revistei „cu atâta dragoste, că nici nu-ți închipui”, povestește Natalia.







Poți comanda revista aici.