De Irina Gherasimov/ Chişinău / Moldova.ORG/ — O femeie de 35 de ani din satul Opaci, raionul Căuşeni, şi-a sufocat copilul nou născut şi a aruncat cadavrul acestuia într-un veceu din ograda în care locuieşte. Acesta a fost găsit dupǎ mai bine de cinci zile, dupa ce mama a spus adevǎrul poliţiei.
După ce a născut, femeia de 35 de ani nu s-a adresat nici medicilor, nici poliţiei, iar părinţii şi sora acesteia, cu care locuiau într-o odaie, spun că nici nu s-au gîndit că tânăra este însărcinată şi, mai mult decât atât, că a şi născut. Mama femeii spune că a aflat despre tragedie abia a doua zi, după ce fiica sa născuse.
Cu toate acestea, asistentul social din localitate susţine că cu ceva timp în urmă a venit un semnal de la un localnic, precum că femeia este însărcinată. Potrivit medicului de familie din sat, femeia nu era luată la evidenţă pentru că aceasta refuza să se prezinte la consultaţii.
Cazul a fost depistat de ginecologul de la Căuşeni care la data de 6 aprilie, în urma consultaţiilor, a observant că, recent, femeia născuse şi după ce a întrebat-o unde-i copilul, aceasta şi-a recunoscut fapta. Imediat a fost anunţată poliţia.
Veniţi la faţa locului, oamenii legii au identficat cadavrul nou născutului în veceul din curte. La moment, femeia este internată în spitalul raional. Aceasta mai are acasă doi copii de 8 şi 4 ani de la taţi diferiţi. Abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta…
Cazul este cercetat de poliţie. Totodatǎ, expertiza medico-legalǎ urmeazǎ sǎ stabileascǎ exact din ce cauzǎ a murit copilul. Oamenii legii susţin că până în prezent nu a fost pornită cauză penală pe motiv că lipseşte rezultatul expertizei medico-legale.
La moment, cazul este investigat de colaboratorii comisariatului raional de poliţie.