De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Marian Lupu şi-a depus dosarul, la Comisia pentru desfăşurarea alegerilor preşedintelui Republicii Moldova pentru a fi preşedintele Moldovei.
"Vă asigur că voi fi un preşedinte responsabil, un preşedinte pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, tratându-i cu respect şi apreciere indiferent de opţiunile politice", a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu, după depunerea oficială a candidaturii, relatează Info-Prim Neo.
Totodată, Marian Lupu a mai menţionat că unicul pas spre societate mai modernă este ieşirea din stabilitatea interimatului politic. „Trebuie să punem capăt acestui lung şir de ambiguităţi în politică şi să guvernăm în folosul oamenilor", a subliniat el.
Marian Lupu a precizat că săptămâna trecută a făcut teste medicale care să îi ateste starea de sănătate, iar în ultimele luni de interimat şi-a verificat şi capacitatea de a îndeplini o asemenea misiune.
Cât priveşte situaţia internă a Moldovei, liderul democrat a declarat că ţara are nevoie de mai multe locuri de muncă, fonduri mai multe pentru sprijinirea tinerilor şi îngrijirea bătrânilor, de un mediu de afaceri sănătos care să asigure şanse egale pe piaţă, de o justiţie corectă şi de o presă liberă şi independentă.