Ministrul Apărării, Vitalie Marinuța, și procurorul general, Corneliu Gurin vor prezenta rapoarte pe cazul celor doi soldaţi decedaţi recent în Armata Naţională.
Președintele ţării, Nicolae Timofti, a convocat pentru mâine, 16 iulie, Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu cazurile de încălcare a disciplinei militare din Armata Națională, în rezultatul cărora militari în termen au decedat.
Ședința Consiliului Suprem de Securitate se va desfășura la Reședința de Stat, cu începere de la ora 9.00.
Amintim că vineri, 12 iulie, un soldat a fost împuşcat mortal de un coleg la Bălţi, în timpul executării serviciului de gardă. Potrivit Ministerului Apărării, militarul a împuşcat fără comandă în direcţia tânărului, într-un mod spontan.
În luna iunie, curent, un alt soldat în termen al Armatei Naţionale a fost găsit strangulat în vecinătatea Bazei de instruire militară Bulboaca. Potrivit Centrului operaţional de comandă al Armatei Naţionale, cu două zile înainte, militarul ar fi părăsit samovolnic teritoriul Bazei. Corpul neînsufleţit al acestuia a fost depistat în fâşia forestieră din apropierea poligonului Bulboaca.