De Ilinca Zara, stagiară la TIMPUL
8000 de ani de tradiţie
Povestea Mărţişorului este atât de cunoscută, încât ar fi inutil să o mai reiterăm. Două culori şi mii de semnificaţii, pentru că oricine care dăruieşte sau primeşte azi în dar un mărţişor atribuie acestui gest un anume sens. E veche cât lumea această minunată legendă care, aşa precum atestă şi arheologii, tot românească este. Este o tradiţie de peste 8000 de ani – cel puţin asta demonstrează descoperirile arheologice făcute la Schela Cladovei, Mehedinţi.
Mă-ntreb doar cum a ajuns un simplu mărţişor confecţionat cândva dintr-o monedă la care se ataşa o sfoară făcută din două părţi răsucite, una roşie şi alta albă, la mărţişoarele din porţelan pictate cu aur şi care costa bani grei? Oare prin formele şi preţurile de astăzi ale mărţişoarelor se mai transmite iubirea şi reîntoarcerea la viaţă – ceea ce, de fapt, reprezintă mărţişorul?
Ca să mă conving dacă acest simbol al primăverii a rezistat ispitelor pieţei, am mers direct la târgul de mărţişoare din centrul capitalei. Sortimentul impresionează, variind de la mărţişoare multifuncţionale – colier, brăţară, broşă – la mărţişoare jucării: maşini, păpuşi, ursuleţi. Preţurile tot variază, de la 2 până la 50 lei pentru mărţişoarele bune de prins la piept şi de la 20 la 150 de lei pentru cele pe care doriţi să le agăţaţi la oficiu sau în automobil.
Sunt diferite şi tehnicile de confecţionare, dar şi timpul necesar pentru a realiza un mărţişor. Pentru unul simplu, care costă 5 lei, comerciantul Mihai Ciobanu are nevoie de aproximativ 20 de minute. Mariana Cojocaru, vecina lui de tarabă, confecţionează un mărţişor origami în timp de 40 de minute, iar Tatiana, o altă vânzătoare, îl împleteşte cu suveica în câteva ore.
De trei ani, pentru Mihai Ciobanu şi soţia sa mărţişoarele reprezintă o sursă de existenţă. Ei ştiu că anume de originalitatea produsului depinde câştigul.
Doamna Valentina este „în afacere” de cinci ani, însă nu vinde la tarabă, ci doar confecţionează mărţişoarele. „Lucrez într-un stil decorativ, e un lucru migălos care necesită foarte multă răbdare şi imaginaţie. Ceea ce confecţionez nu este plagiere, niciodată nu am reprodus o lucrare. Chiar şi globuleţele care le-aţi văzut, vă mărturisesc cu toată sinceritatea, au fost primele în Chişinău”, îmi povesteşte meşteriţa. Cel mai scump mărţişor pe care l-a realizat a fost unul la comandă şi a costat 180 de lei.
Tatiana, a altă vânzătoare, are titlu de meşteriţă populară, de aceea lucrările sale sunt mai scumpe, între 15 şi 40 de lei. Le confecţionează manual, sunt croşetate sau împletite cu suveica, iar la întrebarea mea dacă pe clienţi nu-i sperie preţurile, Tatiana zâmbeşte şi-mi spune: „Pe nimeni nu sperie calitatea, dar sunt şi din acei pentru care prevalează buzunarul”.
Muncă multă şi migăloasă, materia primă cumpărată de la Odesa sau Cernăuţi – dar cât de mare este câştigul? Mariana îmi spune că au fost zile când nu a câştigat mai mult de 15 lei. Mihai susţine că unele mărţişoare, pentru care se depune muncă multă, rămân nevândute şi este ratat câştigul. Profitul e maximum la jumătate din preţul de cost.
Dar parcă preţul contează? Mai ales că şi acesta o fi având vreo 8000 de ani!
