Chişinău / Moldova.ORG/ — Două dintre farmaciile care produceau şi comercializau medicamentul interzis, Maturinol au rămas fără licenţă.
Serviciul de presă al CCCEC informează că în urma unui control efectuat de către ofiţerii anticorupţie, farmacia „Sănătate-Farm” şi „Speranţa-Farm”, au fost închise. Farmaciei „Sănătate-Farm” i-a fost retrasă licenţa, iar celeilalte, nu i s-a prelungit licenţa care era deja expirată.
Amintim că în luna iulie curent, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei a depistat, în urma unui control, preparatul interzis, Maturinol, care se comercializa în farmacii. Ulterior, medicul Ion Iliciuc, autorul medicamentului, a declarat că a testat preparatul pe aproximativ 2000 de copii. Acesta s-a ales doar cu o mustrare din partea organelor abilitate.