Mihai Dolgan, concert imediat „ce s-or trece lalelele”

De la moartea lui Mihai Dolgan, soţia artistului încearcă să păstreze vie memoria uneia dintre cele mai bune voci ale muzicii uşoare româneşti, care a lăsat în urma sa un adevărat tezaur. După ce a bătut la mai multe uşi, reuşind să obţină promisiuni de la diferite autorităţi pentru spectacolul aniversar pe care Mihai Dolgan intenţiona să-l desfăşoare anul trecut, imediat „ce s-or trece lalelele”, surpriza a venit chiar sâmbătă seara, când Lidia Botezatu-Dolgan a fost invitată la Guvern.
Astfel, familiei celui care a făcut din „Noroc” o legendă i s-a adus la cunoştinţă că de acum încolo devine „structură autonomă” şi va activa pe lângă organizaţia concertistică şi de impresariat „Moldova-Concert”. În acest sens a fost aprobat şi un proiect de hotărâre.
Între timp, soţia artistului a reuşit să pună la punct până în ultimele detalii concertul „Cântă un artist”, dedicat memoriei lui Mihai Dolgan, care va avea loc pe 14 martie, la Palatul Naţional, chiar de ziua de naştere a regretatului compozitor şi interpret, şi a mers, duminică, la mormântul artistului pentru a-i duce lalele, florile care-i plăceau atât de mult.

Acuzaţii dure

În altă ordine de idei, zilele trecute, soţia regretatului artist a declarat într-o emisiune tv că va face tot posibilul să obţină ceea ce merită şi că de acum încolo lucrurile vor sta altfel în ceea ce priveşte destinul formaţiei „Noroc”. O mare nemulţumire a sa este legată de drepturile de autor, acuzându-l pe Dan Bălan de preluarea piesei „De ce plâng chitarele”, deşi Mihai Dolgan a declarat în numeroase interviuri că i-a dăruit piesa lui Dan. Mai mult, Lidia Botezatu-Dolgan a acuzat-o şi pe compozitoarea Maria Stoianov că ar fi plagiat piesa „Viaţa mea”, interpretată de Anişoara Puică. Cea care stă în fruntea „Noroc”-ului a precizat că respectiva piesă a scris-o soţul său pentru fiul lor, Radu, interpretând şi câteva versuri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.