Mihail Prohorov – Un nou Putin?

În urma alegerilor prezidenţiale din Rusia care au avut loc ieri, 4 martie, analiştii politici au făcut anumite concluzii în baza observaţiilor pe care le-au făcut.

Potrivit lor, rezultatul relativ ridicat pe care l-a obţinut miliardarul rus, Mihail Prohorov la alegeri, ar putea semnala începutul unei cariere lungi şi de succes, acesta urmând să devină un nou Putin în Rusia, relatează Rusia Today, citat de Mediafax.

Unul dintre susţinătorii lui Prohorov, jurnalistul Aleksndr Liubimov, a declarat că rezultatul bun înregistrat de acesta – respectiv locul al treilea cu 7,7 la sută din voturi, potrivit rezultatelor preliminare – arată că miliardarul s-a implantat pe scena politică şi ar putea, cu timpul, să devină un lider naţional, aşa cum este în prezent Vladimir Putin.

La rândul său, miliardarul rus a declarat pentru susţinătorii săi că nu va renunţa la cariera politică aşa cum nu renunţă la nici un lucru făcut pe jumătate.

O situaţie interesantă este aceea că Vladimir Putin l-a sunat pe Prohorov la scurt timp după încheierea votului şi i-a urat succes în viitoarea sa carieră politică.

Deasemenea, Directorul Institutului de Strategie Naţională Stanislav Belkovski a declarat pentru presa rusă că victoria lui Prohorov asupra lui Jirinovski a fost un punct crucial care îi va permite miliardarului să rămână în politică şi chiar să participe la noul Guvern. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.