Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat, în cadrul unei întrevederi cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu, că UE așteaptă deblocarea situaiei politice din Republica Moldova.
„Noi respectăm dinamica politică internă din Republica Moldova și așteptăm deblocarea situației de către clasa politică de la Chișinău”, a subliniat Federica Mogherini, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului.
La rândul său, Candu a declarat că integrarea europeană, la etapa actuală, “ține deja de politica internă a țării noastre și nu de politica externă”.
Acesta a mai adăugat că “prioritatea clasei politice de la Chișinău este formarea cât mai rapidă a unei noi majorități parlamentare stabile, care va învesti Guvernul și va relua discuțiile cu Fondul Monetar Internațional”.
Președintele Parlamentului își încheie astăzi vizita oficială de două zile la Bruxelles. Acesta s-a întâlnit ieri și cu Comisarului European pentru extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn.