Desi declaratiile Guvernului si BNM infirma faptul, liderul Partidului Social Democrat din Moldova (PSD)Dumitru Braghis, sustine ca Republica Moldova deja este afectata de criza financiara mondiala.
Dumitru Braghis a afirmat miercuri, 19 noiembrie, in cadrul unei conferinte de presa, ca principalele semne ale influentei negative a crizei financiare mondiale se reflecta in micsorarea volumului importurilor din luna septembrie, odata cu scaderea puterii de cumparare a populatiei. De asemeanea, criza financiara determina intoarcerea a cat mai multor moldoveni de peste hotare.
“Catre alegerile parlamentare din 2009, Moldova va atinge apogeul acestei crize, iar Guvernul nu va fi la moment functional, motiv pentru care ar trebui intreprinse masuri acum” a opinat Braghis. Totodata, el sustine ca la moment Banca Nationala si Guvernul nu au un program concret de solutionare, iar “actiunile razlete” nu pot redresa situatia.
Braghis afirma ca declaratiile autoritatilor sunt bazate pe faptul ca sectorul bancar nu este afectat, fiind lichiditati suficiente, iar in privinta depozitele bancare fiind o stabilizare, in schimb celelalte sectoare au de suferit.
“Traim deja in conditii de criza, sectorul constructiilor fiind in stagnare” a mentionat la randul sau, reprezentantul PSD, Ruslan Barladeanu, potrivit caruia, desi preturile ar putea scadea, in special cele la apartamente, acest lucru nu va fi tocmai pozitiv pentru populatie, pentru ca vor scadea si veniturile.
Mentionam ca reprezentantul permanent al FMI in Moldova, Johan Mathisen a declarat recent ca sistemul financiar din Moldovan nu va fi afectat de criza financira mondiala, insa aceasta ar putea sa afecteze partial sectorul real al economiei.