Moldova – exemplu cum „nu trebuie” de făcut pentru Ucraina

Insuccesele alegerii unui preşedinte la Chişinău sunt urmărite şi analizate şi peste hotarele ţării.

Astfel, fostul preşedinte al Ucrainei, fiind la curent cu ceea ce se întâmplă atât în Chişinău cât şi în Ucraina a menţionat că politicienii ucraineni trebuie să fie cât se poate de atenţi să nu repete greşelile făcute de vecini.

„Republica Moldova este un exemplu convingător că preşedintele ţării nu trebuie să fie ales de deputaţi”.
Ucraina, nu se poate lăuda nici ea cu un echilibru politic, de aceea caută să nu perturbeze situaţia prezentă.

“Ucraina trebuie să tragă o concluzie cu privire la situaţia în care s-a pomenit Republica Moldova. În prezent, suntem într-o discuţie amplă cu privire la reforma constituţională: să alegem preşedintele în Parlament sau nu”, a menţionat Leonid Kucima, citat de Unimedia.md.

„Moldova este un exemplu convingător că preşedintele ţării nu trebuie să fie ales de deputaţi. Pentru a nu repeta greşelile Republicii Moldova, trebuie să renunţăm la discuţii pe această temă”, a mai declarat fostul preşedinte ucrainean.

Spre deosebire de Ucraina, unde preşedintele este ales direct, iar în Republica Moldova situaţia se menţine volatilă, iar de doi ani şi jumătate nu se reuşeşte alegerea unui preşedinte în Parlamentul de la Chişinău, situaţie care, îi permite Moldovei să ajungă în Cartea Recordurilor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.