Moldova insistă asupra retragerii forţelor armate ruseşti din Transnistria

Chişinău / Moldova.ORG/ — Republica Moldova insistă asupra retragerii trupelor armate de pe teritoriul Transnistriei cât şi muniţiile depozitate la Cobasna care sunt păzite de către forţele armate ruseşti. Declaraţia a fost făcută de către delegaţia Republicii Moldova la Viena care se află la cea de-a patra Conferinţă de Evaluare a Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (Tratatul FACE).

Totodată, Vice-ministrul Afacerilor Axterne, Andrei Popov, cel care se află în fruntea delegaţiei ţării noastre la Viena, a declarat că ar fi bine ca statutul pe care îl deţine la acest moment armata rusă în regiunea de est a Republicii Moldova, cel de menţinere a păcii să fie transformat în unul de misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional corespunzător.

“Delegaţia moldovenească a confirmat interesul şi disponibilitatea ţării noastre de a participa la eforturile orientate spre revitalizarea regimului de control al forţelor convenţionale în Europa cu prezervarea principiilor fundamentale ale dreptului internaţional în domeniu, în particular a principiului privind acordul statului-gazdă pentru staţionarea forţelor militare străine”, se arată în comunicatul emis de către serviciul de Presă al Ministerului de Externe.

Menţionăm că agenda Conferinţei a cuprins subiecte majore vizând implementarea Tratatului FACE, inclusiv limitările privind deţinerile de armament convenţional, efectuarea inspecţiilor de verificare, schimbul de informaţii şi alte măsuri de transparenţă în domeniul militar. Un subiect-cheie al dezbaterilor l-a constituit situaţia creată ca urmare a moratoriului introdus în 2007 de către Federaţia Rusă privind implementarea Tratatului, precum şi căile de depăşire a impasului existent al regimului de control al forţelor convenţionale în Europa.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.