Doua evenimente recente ofera Republicii Moldova si Georgiei o oportunitate fara precedent: de a pretinde retragerea trupelor ruse de mentinere a pacii si inlocuirea lor cu o misiune internationala. Aceste doua evenimente sunt Conferinta de revizuire a Tratatului cu privire la Fortele Conventionale din Europa ce a avut loc la sfirsitul lunii mai la Viena, precum si Summitul G-8 de la Sankt –Petersburg din iulie, cind SUA a decis sa reconsidere problema implicarii Rusiei in aceste doua conflicte.
Georgia pare deja sa ia masuri in acest sens. Parlamentul Georgian a adoptat o rezolutie in octombrie 2005, prin care cere guvernului sa prezinte un plan inteligibil cu privire la performantele trupelor de „mentinere a pacii” din Osetia de Sud si Abhazia pina in februarie 2006 si respectiv pina in iulie 2006.
in baza acestor decizii si a mandatului Parlamentului, Guvernul georgian face pasi relevanti la nivel international cu privire la problema Osetiei de Sud. Mai mult, la 11 mai, Ministrul de Stat pentru solutionarea litigiilor si a conflictelor armate , Giorgi Khaindrava, a anuntat ca Tbilisi reexamineaza validitatea Acordului Dagomis din 1992, care constituie fundamentul juridic al trupelor de „mentinere a pacii”din Osetia de Sud-afirmind ca efectele acestui acord nu mai au nici un „motiv de a ramine in vigoare”.( Kavkaz Press, 11 Mai). Fara indoiala ca Georgia a ajuns la aceasi concluzie si in iulie, cind s-a pus in discutie eficacitatea operatiunilor de „mentinere a pacii” din Abhazia. Acordul incheiat la insistenta Rusiei in 1994 si care constituie baza juridica a acestor operatiuni, de facto este deja de mult timp o litera moarta, iar de jure nu va supravietui revizuirii din iulie.
Situatia Republicii Moldova este similara celei georgiene, desi Chisinaul inca ezita sa ceara in mod public incetarea, dar si inlocuirea trupelor ruse de „mentinere a pacii” din Moldova. Unii diplomati europeni si americani au descurajat Chisinaul in ceea ce priveste denuntarea acordului din 1992 cu privire la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul moldovenesc. Cu toate acestea Moldova are motive intemeiate de a denunta acest acord, pledind sa actioneze in paralel cu Tbilisi.
Acordul cu privire la „Principiile de solutionare pasnica a conflictelor armate in zona transnistreana a Republicii Moldova” a fost semnat la 21 iulie 1992 de catre fostii presedinti Boris Eltin si Mircea Snegur. Acesta a pus capat interventiei deschise a fortelor armate rusesti indreptate impotriva Republicii Moldova intr-o perioada cind autoritatile transnistrene inca nu dispuneau de propriile trupe armate; acestea au fost create la scurt timp dupa aceasta – si intarite putin mai tirziu de catre armata rusa. Conform acordului din 1992, „ partile aflate in conflict se angajau sa ia toate masurile necesare pentru o incetare definitiva a ostilitatilor si o suspendare a oricaror actiuni militare indreptate una impotriva celeilalte”. Efectele acordului se puteau stinge printr-un un acord mutual sau prin denuntarea de oricare dintre parti. Acordul nu a facut altceva decit sa confirme existenta unui conflict militar intre Rusia si Republica Moldova.
Pe atunci, Transnistria nu figura ca parte a acestui acord. Textul oficial publicat in presa in acea perioada, la scurt timp dupa incheierea acestuia, avea sa faca referinta la o serie de documente, astfel Diplomaticeskii Vestnik (15-31 August), prezinta ca principali semnatari ai acestui document pe presedintii Eltin si Snegur. Cu toate acestea, in 2004, Rusia avea sa prezinte la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg (CEDO), o copie a originalului acordului, detinut in arhivele din Moscova.. in aceasta copie, liderul transnistrean Igor Smirnov, apare in calitate de semnatar, alaturi de presedintii rus si moldovean. E evident faptul ca Rusia a „mistificat ”acest document, adaugind semnatura lui Smirnov, pentru a demonstra afirmatiile Moscovei si Tiraspolului precum ca Transnistria ar fi „parte” a conflictului, iar Rusia nu face altceva decit sa arbitreze un conflict dintre „doua parti” a Moldovei.
La acea data CEDO a pronuntat un verdict (la 8 iulie 2004), apreciind conflictul ca fiind provocat de catre Rusia, declarind-o totodata ca fiind o forta de ocupatie care si-a adjudecat si alipit cu forta o parte din teritoriul Republicii Moldova, iar pe liderii de la Tiraspol „agenti” ai Rusiei. Recent, un studiu realizat de catre Comitetul din New York cu privire la Afacerile Europene, a ajuns la aceleasi concluzii.
Rezolutiile adoptate de catre Parlamentul Republicii Moldova in iunie-iulie 2005, cer retragerea definitiva a trupelor ruse, in corespundere cu obligatiile internationale asumate de Rusia in 1999 prin Tratatul CFE si Acordul de la Istambul. Aceleasi acte legislative cer totodata inlocuirea trupelor ruse de „metinere a pacii” cu o misiune internationala de militari si observatori straini. Constitutia Republici Moldova (Articolul 11), stipuleaza ca Republica Moldova este un stat neutru care interzice dislocarea de trupe straine pe teritoriul sau.
Cu toate acestea diplomatii occidentali care negociaza cu Moldova continua sa accepte teoria Moscovei si Tiraspolului ca baza pentru negocieri. Aceasta teorie stipuleaza ca: a) Moldova si Transnistria (nu si Rusia), sint parti a conflictului si b) orice schimbare in privinta statutului trupelor ruse de „mentinere a pacii”, necesita acceptul „ambelor parti”, a Chisinaului si Tiraspolului; in felul acesta Tiraspolului oferindu-i-se de facto un drept de veto cu privire la aceasta problema.
in preajma Conferintei de revizuire a Tratatului CFE si Summitului G-8, unii diplomati occidentali influenti, au rugat Chisinaul sa se abtina de a inainta probema trupelor ruse de „mentinere a pacii” pentru a evita unele „tulburari”. Mai mult, unii dintre aceeasi diplomati au cerut ca oficialitatile moldovenesti sa consimta prezenta trupelor ruse de „mentinere a pacii” ca parte a unei operatiuni in care trupele ruse vor constitui in continuare un garant in vigoare pe teritoriul Transnistriei.
in aceasta situatie, cel mai legal si eficace instrument de care Chisinaul poate sa faca uz este dreptul sau de a denunta Acordul din 1992. Aceasta ar putea preveni un posibil tirg cu Rusia cu privire la fortele de „mentinere a pacii” incheiat in detrimentul Republicii Moldova pe durata Conferintei de revizuire a Tratatului CFE, in felul acesta asigurindu-se totodata ca problema transnistreana va fi solutionata in mod eficient la summitul G-8.
Vladimir Socor
