Moldovenii vor plăti cu 4 % mai puţin pentru gazul rusesc

Republica Moldova va plăti mai puţin cu 4 % pentru gazul rusesc în comparaţie cu trimestrul VI al anului 2011. Cel puţin aşa se arată  într-un comunicat de presă emis spre difuzare de către SA “Moldovagaz” . 

Preţul de achiziţionare a gazului în primul trimestru al anului 2012 va constitui 382,24 dolari SUA pentru 1000 m3, iar ţinând cont de puterea calorifică de ardere a gazelor naturale – 387 dolari SUA pentru 1000 m3, în comparaţie cu sfîrşitul anului 2011.

Potrivit sursei citate, preţul gazelor naturale livrate R.Moldova, conform contractului existent, se calculează anual după formula în care se ţine cont de preţul de vânzare al gazelor naturale de către „Gazprom” în ţările Europei Occidentale şi Turcia, precum şi de dinamica preţurilor la produsele petroliere pe parcursul a 9 luni, premergătoare trimestrului în care au fost livrate gazele naturale.

Menţionăm că în primul trimestru al anului 2011, preţul pentru 1000 m3de gaze naturale a constituit 288,71 dolari SUA, în trimestrul II al anului 2011 a constituit 321,71 dolari SUA, în trimestru III – 368,39 dolari SUA, iar în trimestrul IV – 402,27 dolari SUA. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare