540 mii de puieţi de talie înaltă şi 5 milioane de puieţi de talie mică vor fi puşi la dispoziţia autorităţilor locale de Agenţia „Moldsilva” pentru desfăşurarea la 15 noiembrie a Zilei Naționale de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”.
Anunţul a fost făcut astăzi de conducerea agenţiei, în cadrul unei conferinţe de presă.
Tudor Botnari, director-adjunct al instituţiei, a precizat că materialul săditor va fi distribuit de cele 21 de pepiniere silvice din toate raioanele republicii. Materialul săditor a fost alocat în baza cererilor de la consiliile locale. „Silvicultorii speră că în anul curent gradul de înrădăcinare a copacilor va fi nu mai mic decât cel din anul trecut care a fost de 64,4%. Condiţiile meteorologice sunt favorabile în acest sens”, a spus Botnari.
Ştefan Chitoroagă , directorul „Moldsilva”, a precizat că pentru desfăşurarea acţiunilor din cadrul Zilei „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, din Fondul Ecologic Naţional au fost alocate 1,5 milioane lei. Cea mai mare sumă –circa 360 mii lei a fost alocată municipiului Chişinău.
Totodată, conducerea Moldsilva a precizat că la acţiunile de plantare a arborilor din 15 noiembrie va participa şi conducerea de vârf a republicii. Preşedinţia va participa la lucrările de plantare în raionul Orhei, Guvernul – în raionul Străşeni, iar Parlamentul – în raionul Hânceşti.
Silvicultorii vor efectua lucrări de plantare pe o suprafaţă de circa 500 de hectare, lucrări de ajutare regenerării – pe 370 hectare, iar completarea suprafeţelor silvice – pe o suprafaţă de 1200 hectare.