PE SCURT
Medicii din Grecia și Spania au anunțat că au reușit să creeze un ovul din materialul genetic de la două femei, reușind astfel să aducă pe lume primul copil cu trei părinți biologici, având ADN-ul a trei părinți.
Bebeluşul, care a avut la naştere 2,9 kilograme, a venit pe lume marţi, într-un spital din Grecia, şi atât acesta, cât şi mama, o femeie în vârstă de 32 de ani, se simt bine. Mama urmase în prealabil patru sesiuni de fertilizare in vitro, scrie BBC News.
PE LUNG
Mai precis, medicii au folosit un ovul prelevat de la mamă, spermă de la tată şi un alt ovul de la o donatoare. Celulele sunt formate din nucleu (conţine cea mai mare parte din ADN, determină aspectul fizic şi personalitatea), mitocondrii („uzinele de energie”, necesară celulelor pentru a funcţiona; au propriul ADN). Între membrana celulară şi nucleu se află citoplasma, masa fundamentală a celulei.
Tehnica presupune scoaterea nucleului din ovulul mamei, implantarea lui în ovulul golit de nucleu al donatoarei şi apoi fertilizarea cu material genetic de la tată. Ovulul astfel obţinut este implantat în uterul mamei.
Astfel, bebeluşul născut marţi a moştenit şi o cantitate mică de ADN de la donatoare, cel al mitocondriilor, moştenind genetic trei părinţi.
Totuși, unii experţi din Marea Britanie au declarat că procedura ridică întrebări legate de etică şi că nu ar trebui să fie folosită. Aceasta deoarece există posibilitatea realizării lor fără ca mama donatoare a mitocondriilor să știe ce se întâmplă cu materialul ei genetic.
Sursa: Mediafax, Libertatea