Cu certitudine, sub îndemnul formulat sâmbătă la Soroca de către ex-prefectul Ana Bejan, cunoscută militantă pentru afirmarea idealurilor naţionale şi democratice, „Jos bătrânii din politică!”, şi-ar pune semnătura toată provincia politică basarabeană, de la Naslavcea la Giurgiuleşti. („Provincie politică” e o noţiune mai mult geografică; cei care fac politică „la periferie” nu sunt deloc mai provinciali decât „aristocraţii de la centru”.) Problema „bătrânilor din politică” se înscrie în eterna dispută dintre generaţii şi e veche ca moş Adam. Poporul nostru abordează chestiunea bătrânilor dialectic: „Satul care nu are un bătrân – să şi-l cumpere” („iar cine îl are – să-l vândă”). Dar să lăsăm teoria acestei chestiuni pentru filozofi, sociologi, psihologi.
Rămânând la aspectul pur politic al chestiunii, trebuie să recunoaştem că la noi s-a constituit un sistem gerontocratic, R. Moldova fiind un stat condus de bătrâni (un fel de aristocraţie gentilică, tribală). Şi în parlament, şi în guvern domină oameni formaţi politic şi ideologic în perioada fostului regim sovietic. (Spre comparaţie, în Georgia, de exemplu, nu există niciun ministru cu vârsta de peste 35 de ani, cu toate acestea, vedem cât de dificilă e şi tranziţia Georgiei de la comunism la postcomunism.) La noi, această problemă nici nu se pune măcar şi nici nu se va pune, atâta timp cât fosta elită sovietică şi de partid este prezentă nu numai în sânul puterii, ci şi al opoziţiei. Bineînţeles că nu generalizăm, fiindcă există şi bătrâni cu mintea mereu tânără, neafectată de totalitarism, precum există şi tineri care sunt mai comunişti decât părinţii lor (îi vedem şi în politică, şi în ziaristică) şi dau din coate ca să facă mai departe „ce n-a dovedit nici tata”.
În RM încă nu s-a produs schimbul de generaţii. Marele paradox moldovenesc constă în aceea că „noua” societate capitalistă e construită de vechea generaţie de activişti de partid şi de stat sovietici. În toate domeniile – ideologic, cultural, naţional, dar şi social şi economic – sunt promovate „standardele” vechiului sistem sovietic. Peste tot tonul îl dau bătrânii. Refuzul generaţiei tinere de a se implica în politică se explică şi prin faptul că ea nu se regăseşte ideologic, cultural, mental în politicile promovate de guvernare. Ce poate avea în comun moşnegăritul comunist, filorus şi antiromân, reprezentat de un Voronin şi Mişin, care în şcoala sovietică au învăţat că „românii sunt fascişti”, cu un absolvent de liceu românesc, format într-un sistem de învăţământ relativ normal?
Schimbul de generaţii vizează nu numai clasa politică, ci şi electoratul. Astăzi avem ceea ce avem: un electorat în vârstă (nostalgic după URSS), care votează o clasă politică crescută şi educată în timpul URSS. Această clasă politică, spre deosebire de electorat, s-a orientat la timp, a monopolizat resursele economice şi mediatice ale statului, „a strâns şurubul” pentru a stăvili „haosul democraţiei” şi beneficiază din plin de oportunităţile ce i le oferă capitalismul moldovenesc.
.. Cunoscuta butadă la adresa lui Ion Iliescu („Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Buch”) e perfect aplicabilă clasei noastre politice. Unde mai pui că această clasă nu numai că „a stat la ruşi” (sovietici), ci s-a născut la ruşi. Şi chiar din ruşi… (Constantin Tănase).//www.timpul.md
