Murray pentru al doilea an consecutiv câştigă turneul de la Shanghai

De Victor Neaga/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Britanicul Andy Murray s-a impus pentru al doilea an consecutiv în cadrul turneului de la Shanghai, învingându-l în finală pe David Ferrer din Spania.

Meciul a fost la discreţia lui Andy, care a forţat în momentele importante ale meciului, el câştigând partida în mai puţin de 2 ore, scor 7-5 6-4.

Acesta este cel de al 8-lea turneu de Masters din cariera lui Murray şi al doilea al anului după cel câştigat la Cincinnati în faţa lui Djokovic. Este cel de al treilea titlu pentru Murray în tot atâtea săptămâni după victorile de la Banghok şi Tokyo.

Astfel, britanicul va urca începând de luni pe locul al treilea al clasamentului ATP, detronându-l din această poziţie pe Roger Federer. Va fi pentru prima dată din iulie 2003 când Federer nu se va afla în top 3 mondial.
Pentru David Ferrer aceasta a fost cea de a treia finală de Masters din carieră, şi tot a treia pierdută, după ce în primele două a fost învins de Rafael Nadal.
În finala turneului de dublu de la Shanghai perechea Nestor /Mirni s-a impus în faţa cuplului Llodra/ Zjimonic scor 3-6 6-1 12-10.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.