Nicolae Timofti i-a transmis Ambasadorului SUA, William H. Moser, extrase din 17 dosare judiciare din arhiva SIS

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, William H. Moser. Şeful statului i-a transmis acestuia, pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, extrase din 17 dosare judiciare din arhiva Serviciul de Informații și Securitate. Acestea care vizează acte de represiune împotriva populației evreiești în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Președintele Nicolae Timofti a subliniat importanța aflării și mediatizării adevărului istoric despre tragedia poporului evreu în timpul ultimei conflagrații mondiale. „Avem datoria morală să vărsăm lumină asupra evenimentelor tragice din acea perioadă, pentru a preveni asemenea acte inumane pe viitor”, a spus Nicolae Timofti.

Șeful statului a vorbit în context și despre prigonirea și deportarea în anii 40 ai secolului XX, de către autoritățile comuniste, a zeci de mii de etnici români din Basarabia. „Toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să cunoască și să conștientizeze drama prin care a trecut poporul nostru în perioada sovietică”, a declarat șeful statului.

 Ambasadorul William H. Moser a mulțumit pentru sprijinul acordat de autoritățile de la Chișinău în elucidarea tragediei poporului evreu. „Acest gest, acest transfer de date către Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington reprezintă încă un act simbolic pentru prietenia și cooperarea dintre Statele Unite și Republica Moldova”, a notat diplomatul american.

Președintele Nicolae Timofti a declarat că instituțiile abilitate vor continua procedura de selectare şi de prelucrare a materialelor de arhivă referitoare la soarta evreilor persecutați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.