Aflat într-o vizită la Chişinău, Secretarul General al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, i-a înmânat preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, o scrisoare deschisă prin care autorităţile moldovene sunt rugate să contribuie la dezvoltarea turismului.
Rifai a menţionat că Republica Moldova întruneşte toate condiţiile pentru a deveni o destinaţie pentru turiştii din întreaga lume, însă este nevoie de voinţă politică din partea factorilor de decizie ai statului. „Dezvoltarea infrastructurii, instruirea și promovarea ideii de turism și, în primul rând, a turismului rural, pot transforma această ramură în una din cele mai importante ale economiei Republicii Moldova, a opinat Taleb Rifai.
Președintele Timofti a dat asigurări că instituțiile statului vor coopera într-un mod concentrat pentru a dezvolta turismul și a-l transforma într- o ramură importantă a economiei Republicii Moldova.