De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — O carte veche de o mie de ani, păstrată în Ungaria, la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istoricilor despre istoria românilor. Codexul Rohonczi, a fost scrisă într-o limbă secretă, care nu a putut fi descifrată până în secolul XX.
După Al Doilea Război Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legătură cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reuşit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers.
Toate încercările le-am aruncat în foc”. Cercetătoarea română, Viorica Enachiuc care a studiat manuscrisul a declarat: “Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”.
Astfel, putem afirma, bazându-ne pe scrieri vechi, că dacii au avut un alfabet, care era compus din 150 caractere, scriau de la dreapta la stânga şi se citea de jos în sus.
“Codex Rohonczy”, este o cronică daco-românească, care însumează 448 pagini şi este scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgară”, cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus.
Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.
Documentul istoric este scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor.
Astfel spus acest document demonstrează un fapt ce nu mai poate fi contestat, că românii sunt strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii.
