O femeie din Bucureşti, care se afla în vizită în casa fratelui său din comuna gorjeană Glogova, a ajuns la spital din cauza unui atac de panică după ce, marţi dimineaţa, 6 septembrie, mascaţii au făcut percheziţii în respectivul imobil, adresa nefiind însă cea la care trebuiau făcute descinderile, scrie presa din România.
Dosarul, care este instrumentat de Parchetul General, vizează o cauză cu fraude informatice, iar adresa greşită a fost indicată de anchetatorii din București, susţin surse dintre participanţii la percheziţii.
Victima a declarat presei că în jurul orei cinci dimineaţa a auzit nişte bubuituri foarte puternice la parterul casei, iar în momentul în care soţul său a coborât să deschidă uşa, a fost pus la pământ de către mascaţi, iar ei i s-a făcut rău. Timp de două ore, cu toate că le-au explicat anchetatorilor că la respectiva adresă nu locuieşte persoana pe care aceştia o caută, atât femeia, cât şi soţul său nu au fost lăsaţi să folosească telefoanele mobile şi nici să cheme ambulanţa.
„La 5 fără 10, m-am uitat la ceas, noi eram sus, dormeam, s-au auzit nişte bubuituri foarte puternice, am crezut că a venit cineva să ne tâlhărească. Când soţul meu a coborât şi a deschis uşa, că au vrut să spargă uşa, au pus mâna pe el să îl pună jos şi atunci am leşinat lângă perete, mi s-a făcut rău. Au zis că au percheziţie pe numele Marius Panduru, le-am spus că nu-l cunoșteam, iar ei ne-au spus că au informații de la trei informatori că aici se află. Le-am zis că aici nu locuieşte Marius Panduru, le-am arătat buletinele, le-au pozat şi tot nu ne credeau”, a reatat victima.
Doar după ce au făcut îndelungi cercetări, polițiștii au plecat. Bucureșteanca a spus că mascații nu și-au cerut nici măcar scuze: „Nici măcar nu și-au cerut scuze când au plecat. Nu știm ce s-a întâmplat. Erau mulți mascați”, a conchis femeia.
Foto: Poză simbol