O librărie grandioasă se deschide săptămâna aceasta la București. Joi, 12 februarie, de la ora 10:00, o clădire-monument din centrul istoric al Bucureștiului își redeschide ușile după un sfert de secol pentru a găzdui librăria Cărturești Carusel, care se va desfășura pe 6 niveluri, însumând 1.000 mp.
“Situată pe strada Lipscani, la numărul 55, Librăria Cărturești Carusel este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului”, susțin reprezentanții librăriei. Aceasta va avea un bistro la ultimul etaj, un spațiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj.
Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar in perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia, notează dailybusiness.ro.
După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, Jean Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare semnată de biroul de arhitectură Square One.
Lanțul Cărturești a fost înființat în anul 2000.





