O nouă misiune FMI şi-a început activitatea în Republica Moldova

O nouă Misiune a Fondului Monetar Internaţional şi-a început activitatea în Republica Moldova. Aceasta se va afla la Chişinău în perioada 19-24 iunie.

Premierul Iurie leancă a avut astăzi întrevedere cu reprezentanţii FMI în cadrul căreia au fost discutate aspectele ce vizează cooperarea bilaterală în perioada următoare, în mod special fiind abordate subiectele de pe agenda misiunii 

Nikolay Gueorguiev, şeful misiunilor FMI care a activat pe parcursul ultimilor 4 ani în R. Moldova, a prezentat noua echipă a misiunii în frunte cu Max Alier, funcţionar în Departamentul European al FMI. Totodată, acesta a specificat că, în următoarele luni, vor avea loc schimbări şi în echipa Oficiului permanent al FMI la Chişinău.

La rândul său, noul şef al misiunii FMI în Republica Moldova, Max Alier, a menţionat că instituţia pe care o reprezintă se va axa şi în continuare pe subiecte de interes comun în vederea depăşirii provocărilor şi realizării obiectivelor stabilite în cooperarea cu Republica Moldova.

În perioada 19-24 iunie curent, misiunea FMI va purta discuţii cu autorităţile R.Moldova în scopul evaluării situaţiei macroeconomice în ţara noastră, a revizuirii Programului susţinut în baza Mecanismului Extins de Creditare / Mecanismului de Finanţare Extinsă, precum şi elaborării propunerilor pentru un nou Program de asistenţă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare