O parte din agricultori și-au luat subvenția

O parte din subvențiile destinate agricultorilor au ajuns deja la ei.

Peste 100 milioane de lei din volumul total de 400 milioane de lei au ajuns la destinație, potrivit declarației lui Petru Maleru, directorul Agenţiei de Plăţi în Agricultură.

Mecanismul integru de subvenționare este supus unor reforme de restructurare continui pentru ca în rezultat să se ajungă la normele europene.

Diferența cea mai puternică dintre cele două părți este faptul că pentru agricultura țărilor comunitare banii sunt alocați din fondurile europene, pe când la noi în țară acestea se achită din bugetul statului.

Odată ce Moldova este considerată o țară agrară creșterea investițiilor cât și a subvențiilor sunt inevitabile în cazul în care acestea sunt alimentate de scopul obținerii profitului și nu doar de asigurarea minimului de existență.

Anul acesta, suma destinată subvențiilor în agricultură constituie circa 400 milioane de lei, aceasta rămânând neschimbată comparativ cu suma alocată în anul precedent.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare